RoGBC are un sediu mult mai verde
decembrie 22, 2011 la 1:10 pm | Publicat în Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, Evenimente, Greening our Workspace, materiale si resurse sustenabile, Proiecte de Cladiri Verzi | Lasă un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, case verzi, Cladiri ecologice, Cladiri verzi, crearea si managementul de birouri mai verzi, greening our workspace, materiale si resurse sustenabile, renovare sustenabila, reutilizarea materialelor, sediul RoGBC
„Numai Dumnezeu poate face lucruri perfecte, insa noul sediu RoGBC nu este departe…” – Steven Borncamp, Presedinte RoGBC
Pe 8 decembrie, în cadrul petrecerii de sărbători RoGBC a fost inaugurat noul nostru sediu, mult mai verde. “Greening our Workspace” este un proiect de renovare sustenabilă și actualizare tehnică inteligentă a construcției ce adăpostește organizația noastră, desfășurat de-a lungul a trei faze.
Prima etapă a proiectului, desfășurată între mijlocul lui octombrie și 8 Decembrie, a avut ca scop principal remodelarea parterului clădirii în manieră cât mai flexibilă cu putință. Consiliul Român pentru Clădiri Verzi este locul ce pune sub același acoperiș cursanții la platforma de certificare și training, profesioniștii din domeniul construcțiilor verzi, dar și companiile ce doresc să-și prezinte cele mai bune produse sustenabile. Astfel, spațiul existent a trebuit re-configurat așa încât să poată primi evenimente cu număr relativ mare de participanți. Un spațiu viu, relaxat, în care oameni de vârste și profesii diferite se strâng pentru a vorbi despre un alt fel de arhitectură, cea responsabilă faţă de mediu.
Vilacu un etaj și mansardă de pe Ialomicioarei este un colaj de fragmente de vârste diferite. Partea cea mai veche a construcției, datând din anii ’40, este compusă din două încăperi aflate cu două trepte mai sus decât restul parterului. Ușa metalică era una exterioară, până la extinderea casei spre stradă în anii ’90, iar fereastra aducea lumină în camera alăturată. În 2011, însă, camera pe unde se făcea accesul funcționa (impropriu) ca o bucătărie fără chiuvetă, iar încăperea adiacentă nu servea decât traversării spre cealaltă parte a casei. Intervenția RoGBC a propus schimbarea scenariului de funcționare a întregii zone. Fiecare din încăperi a primit acces separat, vechea bucătărie a devenit un birou/spațiu de discuții mai retras, iar camera mai mare a devenit o bucătărie/zonă de luat masa, deschisă spre sala de evenimente.
Proiectul a fost dezvoltat în spiritul “Cradle-to-Cradle” ™, deci fiecare element de construcție a trebuit integrat într-un nou ciclu de viață, spre a controla cât mai bine emiterea deșeurilor. De exemplu, decizia arhitecturală de a crea un nou punct de acces pentru viitoarea bucătărie s-a tradus în oportunități de refolosire in situ a resurselor: cărămida ce alcătuia parapetul ferestrei a fost deconstruită atent, bucată cu bucată, și zidită din nou pentru a forma structura noile trepte, iar fereastra, așezată orizontal, devine biroul de recepție al noului sediu.
Tavanele din cele două încăperi mici erau realizate pe formula tradițională de tencuială pe șipci de lemn și pământ amat cu trestie. Acest amestec a fost folosit ca umplutură, udată și tasată, pentru noua platformă de acces.
Șipcile ce susțineau plafonul au fost recuperate, curățate de cuie, rindeluite, tratate și refolosite integral. O parte din ele au devenit montanții scării ce leagă parterul de etaj, respectiv subsolul de primul nivel, iar restul alcătuiesc “bradul” RoGBC, realizat cu ajutorul cuielor recuperate și cu o țeavă metalică găsită în podul casei, deci local.
S-a dorit nuanțarea atmosferei sediului Consiliului în tonuri mai optimiste, mai apropiate de scopul organizației. Soluția aleasă pentru pardoseală a fost linoleumul Tarkett furnizat de EPA Sistem, combinație reușită între materiale tradiționale –ulei de rapiță, iută, rășini naturale și plută- și cerințe contemporane legate de rezistență mecanică și aspect. Parchetul lamelar existent, de culoare roșcată, a fost demontat cu grijă, curățat și parțial donat, parțial refolosit. După nivelarea suprafeței suport cu o șapă de egalizare, linoleum-ulVenetoxf a fost montat în toate încăperile.
Noua identitate vizuală a sălii de evenimente nu a fost însă realizată doar prin introducerea unor elemente radical noi, ci și prin “schimbarea la față” a mobilierului existent (acoperirea cu huse detașabile, de culoare diferită) și amplasarea lui într-un alt layout.
Pentru finisarea pereților a fost utilizat gletul alb TF1000 de la Tassullo, ales datorită calităților sale de a-și regla umiditatea cu spațiul înconjurător și de a permite pereților să respire. Gletul pastă “Maltafina” este un finisaj preparat din var stins şi materiale inerte selecţionate, cu granulometria maximă de 0,5 mm, pentru finisarea tencuielilor interioare pe bază de lianţi hidraulici.
În zona de evenimente, dar și în sala de întâlniri, Hunter Douglas a propus un tavan fals acustic din elemente de aluminiu de dimensiuni diferite, armonizate între ele.
Cele două camere cu funcțiune schimbată au fost subiectul unei reamenajări integrale. După eliberarea tavanului de încărcarea din pământ și trestie, grinzile din lemn descoperite au fost o supriză estetică plăcută. Cum specialiștii de la compania de inginerie structurală Strucon Proiect le-au evaluat ca fiind sigure, s-a decis păstrarea lor aparentă. Curățate, șlefuite și lăcuite cum se cuvine, grinzile povestesc o parte din istoria casei.
Cele două uși – din care una o înlocuiește pe cea veche, iar cealaltă este un pas nou în circuitul casei – au fost alese astfel încât să permită accesul luminii naturale, dar și să protejeze intimitatea spațiilor interioare față de zona de evenimente. Cele două partiții glisante oferite de Etem Building Sollutions sunt din sticlă securizată și structură din aluminiu, ansamblu ușor de demontat și reciclat, la finalul ciclului de viață al elementelor.
Ambele încăperi au beneficiat de un upgrade tehnologic semnificativ. În bucătărie, Electrolux a participat la proiect prin donarea aparatelor electrocasnice eficiente energetic din gama Green. În plus, corpuri noi de iluminat au fost propuse prin proiectul realizat de ing. Dorin Beu de la B-lighting și oferite de Phillips pentru întreaga suprafață a parterului.
Noi circuite electrice, dar și elemente adiționale (prize, întrerupătoare, paturi de cabluri) au fost necesare, pentru a alimenta toate acestea. Compania care e oferit soluția optimă a fost Schneider Electrics, ce implementează un sistem inteligent de automatizare a instalațiilor electrice din întrega clădire, începând cu faza a doua a proiectului.
Bucătăria a câștigat o chiuvetă cu robinet cu jet de apă aerat și trepte de dozare a debitului de apă, care economisește folosirea apei, dar inovația nu se oprește aici. Un corp de mobilier a fost realizat de către membrii asociați și angajații RoGBC din materiale mai puțin convenționale. Fâșii din parchetul recuperat din podeaua sălii de evenimente au fost “îmbrăcate” în carton de 2,5 milimetri (100% reciclat) și vopsite pe alocuri. Acest sandwich a fost apoi decupat după un model, iar părțile rezultate au fost îmbinate între ele prin procedeul tradițional al chertării, folosind ca elemente suplimentare de rigidizare șipci recuperate din fostul tavan al bucătăriei. Atât adezivul ce a servit drept liant, cât și vopseaua sunt produse oferite de compania Kerakoll.
Noile tablouri sunt opere semnate Ruxandra Răileanu, care a ales o temă inspirată din lumea biologiei și materiale naturale pentru a le realiza.
Și la capitolul decorații, echipa RoGBC a dat dovadă de creativitate și gândire înafara tiparelor. Până la livrarea soluției definitive de iluminare, becurile din bucătărie și noul birou trebuiau protejate, astfel a apărut ideea confecționării unui abajur exclusiv din materiale pe care le aveam la îndemână. Astfel, dintr-o revistă Igloo din care aveam mai multe numere a fost confecționată o lampă ce permite, încă, parcurgerea articolelor. Celălalt abajur a fost improvizat dintr-un voal de plasă de armare folosită pentru fațade (pus la dispoziție de șeful echipei de construcție de la Select Mandexim) și câteva farfurii din amidon de porumb, obișnuite în recuzita RoGBC.
Decorațiile pentru brad au fost și ele realizate exclusiv din surplusul de hârtie găsită în birou, provenind din broșuri, cataloage sau reviste vechi.
Dar cu siguranță cea mai plină de înțeles pentru RoGBC este așa-numita “truth window” (fereastră a adevărului), amplasată pe axa vizuală de acces în spațiu. Mai degrabă decât să le aruncăm, am ales să integrăm aici, într-un punct de maximă vizibilitate, mare parte din deșeurile sau elementele “descoperite” pe șantier, alături de materiale devenite caracteristice pentru proiect. Astfel, pe un suport din mucava, prins de stâlpii (tot din carton) ce susțineau rolele de linoleum, stau bucăți de cărămidă, cuie, nuiele, șipci din lemn și bucăți din vechi olane – toate acestea fiind accentuate vizual de către fereastra ce stătea, până mai ieri, în zidul actualei bucătării.
Mai multe informatii vor urma in curand.
Renovarea sediului RoGBC – versiunea 2.0
noiembrie 1, 2011 la 1:00 pm | Publicat în Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, Evenimente, Greening our Workspace, Proiecte de Cladiri Verzi | Lasă un comentariuEtichete: cladire verde, cradle to cradle, crearea si managementul de birouri mai verzi, Dezvoltare durabila, greening our workspace, reciclare, renovare verde, reutilizare, sediul RoGBC
1.CE ?
“Greening our Workspace” este un proiect de amenajare de interior ce dorește să transforme sediul Romania Green Building Council într-un spațiu de lucru cu adevărat sustenabil. Este un proiect ce pune în operă și dezvoltă bunele practici pe care RoGBC le-a implementat până în prezent. Proiectul va contribui la confortul și flexibilitatea spațiului de lucru, dar mai ales, va crea un mediu sănătos și plăcut, unul verde.
2.DE CE?
G.o.W înseamnă aplicarea tangibilă, concretă, a programului “Spații de lucru mai verzi” dezvoltat și urmat de RoGBC de-a lungul ultimilor trei ani. Acest proiect va depăși limitele fizice ale spațiului căruia i se adresează în primul rând, ce reprezintă un exemplu de urmat și în cadrul altor sedii de birouri. Povestea Greening our Workspace și a tuturor partenerilor săi va fi prezentată în cadrul evenimentelor legate de industria sustenabilă pentru a-și face cunoscute rezultatele și lecțiile învățate.
Spațiul reamenajat pri nacest proiect va deveni o locație verde, ce pune sub același acoperiș cursanții la platforma de certificare și training, profesioniștii din domeniul construcțiilor verzi, dar și companiile ce doresc să-și prezinte cele mai bune produse sustenabile.
- CUM?
Noi ne-am REDUS deja consumul de energie și consumabile de birou. Acum este momentul să REFOLOSIM și să REFOLOSIM toate elementele de care dispunem în prezent, transformând conceptul “Cradle-to-cradle”™ și metodologia lui ambițioasă într-un caz real. Proiectul va exploata toate resursele existente. De la mobila de birou la cutii de carton și scânduri de lemn uitate în pod, fiecare obiect folosit va primi o nouă viață. Un minim de 80% din resursele existente va fi integrat în noul design.
G.o.W. este un demers creativ și inovator ce poate fi atins doar prin talent, hotărâre și, mai ales, cunoștințe sustenabile avansate. Este locul perfect de a prezenta soluții verzi de ultimă oră, pentru că ele sunt expuse direct, tangibil. Toate materialele și soluțiile de instalații introduse în proiect sunt de standardele sustenabile cele mai ridicate.
Pentru a realiza aceste lucrui, cercetarea amănunțită este un element obligatoriu pentru profesioniștii implicați în acest proiect, iar lista soluțiilor constructive necesare rămâne încă deschisă. Sesiuni de design integrat sunt organizate săptămânal, iar propunerile de materiale ori produse sustenabile sunt întregistrate într-un document de prezentare a proiectului, ce se re-actualizează permanent, până la varianta finală.
4.CÂND?
Faza de design a proiectului a început în octombrie 2011, iar deciziile principale au fost deja adoptate la mijlocul aceleiași luni. În prezent, spațiul se pregătește de șantier, ce va fi deschis la începutul lunii noiembrie. Inaugurare noului sediu, mult mai verde, al RoGBC se va petrece pe 8 decembrie.
Mai multe detalii despre proiectul de renovare sunt disponibile aici.

Membru Asociat Mihai Toader Pasti refolosind lemn vechi pentru a crea un suport semnalizator „podea uda”

Folosind principiul „Cradle to Cradle” am reutilizat o cutie veche pentru depozitat sticle de vin pentru a crea un nou suport pentru ceai
Cristina Siu
Corporate Office Solutions si Steelcase au prezentat modalitati de Creare si Management al Birourilor mai Verzi
iulie 21, 2011 la 3:21 pm | Publicat în Certificari, Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, Evenimente, Greening our Workspace | Lasă un comentariuEtichete: crearea si managementul de birouri mai verzi, platforma de certificare si training "Romania Green Building Professional", politici de inverzire a birourilor, renovare verde a birourilor, training RoGBC
Asa cum sunt lucruri pe care le putem face in viata noastra personala pentru a reduce emisiile de carbon catre minimum, sunt lucruri pe care le putem face si in cadrul timpului petrecut la birou.
Pe data de 5 iulie, RoGBC a organizat un alt curs de training din cadrul platformei de certificare si training “Romania Green Building Professional” . Reprezentatii Corporate Office Solutions si Steelcase au vorbit despre cum putem proiecta, construi si opera spatii de lucru mai verzi.
Cursul a prezentat informatii despre multiple solutii sustenabile destinate cladirilor de birouri. Totodata discutia a inclus atat modalitati de dezvoltare a unui program de birou verde, cat si modalitati de obtinere a unei certificari internationale.
Evenimentul a fost util persoanelor cu functii de conducere, arhitectilor, designerilor de produse, specialistilor in tehnologie, inginerilor, mediului academic, si altor persoane interesate de a beneficia de avantajele designului eficient din punct de vedere energetic si prietenos cu mediul.
In cadrul cursului, colega nostra Monica Zarnescu a prezentat politica noastra interna despre cum putem crea un spatiu de lucru mai verde si mai sanatos. Aceasta include:
- programul de reciclata hartia – RECICLETA;
- programul de transport public pentru intreaga echipa RoGBC;
- evenimente si intalniri eco: RoGBC cere tuturor furnizorilor sa devina verzi;
- calitatea aerului interior ce include: ventilatia naturala, ferestre operabile, sistem de colectare a prafului la intrarea in cladire, gradina verde interioara, mobila de birou sustenabila, mocheta reciclabila si din materiale reciclate, sistem de iluminat eficient din punct de vedere energetic, echipamente electronice etichetate „energy star”, colectarea selectica a deseurilor: hartie, plastic, deseuri menajere, pixuri reciclate si reciclabile, marekere, solutii de curatat pentru birou ecologice.
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.