Dezvoltarea internaţională a clădirilor verzi împreună cu RoGBC & Profesorul Stuart Brodsky, Universitatea din New York

martie 23, 2015 la 2:23 pm | Publicat în Evenimente, Mediul academic, sediul RoGBC | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

În data de 18 martie, sediul ROGBC a avut plăcerea de a găzdui conferința Profesorul Brodsky, directorul InstitutuluiStuart_Brodsky_professor pentru Dezvoltarea imobiliară a mediului construit SCHACK al Universităţii din New York şi Clinical Assistent Professor în departamentul de Dezvoltare Imobiliară Sustenabilă. Prelegerea a fost construită pe tema dezvoltării construcţiilor verzi şi a dezvoltării internaționale imobiliare.

Parcursul discursului a urmat :

  • punctarea contextului oferit atât de bursa construcțiilor, cât și de situația climaterică – aceasta din urmă, coordonată de date și statistici privind atât consumul de energie, cât și rata emisiilor gazelor de seră – ;

  • afișarea realizărilor sistemelor de certificare LEED și ENERGY STAR – folosind studiul comparativ și analiza observației în timp a limitărilor celor două sisteme -;

  • prezentarea critică și comparativă a unei suite de mecanisme de sustenabilitate, printre care : coduri energetice, standarde ale echipamentului sau criterii de selecție ale sistemelor de certificare, preum LEED și ENERGY STAR;

  • alegerea și explicarea motoarelor de piață relevante atât din mediul non-guvernamental, cât și din cel guvernamental;

  • dar și atașarea unor instrumente recomandate în procesul noilor construcții.

Actualitatea și buna cercetare și observare a temei costrucțiilor verzi în America a lăsat sub semnul analizei și studiului situațiile similare și cele distinctive întâlnite pe teritoriul european.

IMG_7970

Documentar proiect “Greening our Workspace” / Renovarea sediului RoGBC difuzat pe Realitatea TV

ianuarie 24, 2013 la 6:05 pm | Publicat în Certificari, Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, Evenimente, General, Greening our Workspace, materiale si resurse sustenabile, Noutati din partea Membrilor, Proiecte ale Membrilor, Proiecte de Cladiri Verzi, renovare sustenabile, sediul RoGBC | Lasă un comentariu

Dragi membri si prieteni ai organizatiei,

Ne face placere sa va anuntam faptul ca proiectul “Greening our Workspace” / fazele renovarii sediului RoGBC vor fi difuzate in cadrul unui documentar pe Realitatea TV, sambata, 26 ianuarie, 9:00-10:00 PM (21:00-22:00).

Veti putea de asemenea sa accesati materialul arhivat incepand cu data de 26 ianuarie (duminica) ora 10:00 PM (22:00), dupa terminarea emisiunii, utilizand urmatorul link:  http://www.realitatea.net/emisiuni/reporteriirealitatii.html.

Dorim sa multumim pe aceasta tuturor partenerilor care ne-au ajutat sa dezvoltam acest proiect si va uram vizionare placuta!

Image

Puntile termice ale sediului RoGBC evidentiate in studiul realizat de EGEEA Design

ianuarie 15, 2013 la 10:15 am | Publicat în Certificari, Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, General, Greening our Workspace, Noutati din partea Membrilor, Proiecte de Cladiri Verzi, renovare sustenabile, sediul RoGBC | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Firma EGEEA Design, recentul membru in cadrul RoGBC, a realizat in data de 13 decembrie 2012, o inspectie cu camera de detectie in infrarosu a sediului RoGBC. Aceasta inspectie s-a realizat in cadrul proietului „Greening our Workspace” faza II.

Inspectia a evidentiat principalele suprafete prin care trasnferul de caldura interior-exterior este accentuat, cunoscute sub numele de punti termice. Suprafete care, pe langa consumul de energie sporit, pot favoriza mucegaiul si/sau condensul pe suprafata interioara si in acelasi timp provoaca disconfort termic rezidentilor.

Mai jos sunt cateva imagini din aceasta inspectie:

Tavanul biroului: cu lampa in partea stanga si in partea dreapta o punte termica.

Image

Fereastra de la birou (vazuta din exterior) cu puntea termica in zona parapetului si cu radiator in la interior.

Image

Tavanul mansardei

Image

Vedere exterioara: zonele mai intunecate ale acoperisului sunt acoperite cu zapada, zonele mai luminate ale acoperisului sunt punti termice unde zapada s-a topit din cauza transferului de caldura din interior spre exterior.

Image

Living Building Challenge în România

aprilie 11, 2012 la 1:48 pm | Publicat în Certificari, ecobiblioteca, Proiecte de Cladiri Verzi, renovare sustenabile, sediul RoGBC | Un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

Prin intermediul unora dintre investițiile construite recent, piața românească a început să se obișnuiască cu ideea unor alt fel de clădiri. Sunt cunoscute câteva exemple de construcții sustenabile, iar acronimele LEED sau BREEAM încep deja să ne spună ceva. În urmă cu mai puțin de unh an, un alt sistem de certificare ecologică voluntară a clădirii și-a făcut apariția în România. Prin intermediul proiectului de renovare sustenabilă EcoBiblioteca, inițiat de Romania Green Building Council în satul Cacica, județul Suceava, este urmărită provocarea verde numită Living Building Challenge.

Demersul de a atinge statutul de “Living Building” sau “clădire care trăiește” este mai întâi de toate o filosofie și o modalitate de a atrage atenția asupra importanței de a dăuna cât mai puțin mediului prin actul construcției. Prin modul în care a fost conturat standardul, el se adresează inclusiv industriei, pe care încearcă să o educe. Nicio clădire nu poate obține certificarea dacă a folosit elemente sau materiale de construcție ce conțin vreuna din cele 29 de substanțe toxice proscrise de Living Future Institute, organizația ce a creat LBC.

Urmând metafora clădirii care trebuie să se comporte ca o floare, standardul este compus din șase “Petale” sau domenii de performanță : Sit, Apă, Energie, Materiale, Echitate și Frumusețe. Fiecare din acestea este, la rîndul său, împărțită în mai multe cerințe Imperative, în total 20. Pentru a obține certificarea, prima regulă esta ca toate Imperativele atribuite categorii la care este înscris proiectul (Renovare, Peisaj și Infrastructură, Construcții noi, respectiv Cartier) trebuie atinse.

A doua regulă este aceea că Living Building Challenge se bazează pe performanță reală, nu modelată sau anticipată. Sunt, de exemplu, două Petale care cer direct reducerea consumului de Energie, respectiv Apă până la nivelul zero. Pentru a obține certificarea oficială, nu este suficient să fie predat proiectul ce arată instalațiile care ajută la atingerea țelurilor Zero Energy și Zero Water. Proiectul este însoțit obligatoriu de facturile ce arată consumul electric și de apă înregistrat pe o perioadă de cel puțin douăsprezece luni consecutive. Apoi proiectul este supus unui proces complex de audit din partea International Living Future Institute, și abia după ce toate acestea au fost îndeplinite, se poate obține certificarea.

Poate nivelul ridicat al standardului este acela care a făcut ca doar patru clădiri să fie, până în prezent, recunoscute drept “Living Building”, la nivel mondial, deși sistemul există din 2006. Până în momentul de față, nu există nicio clădire certificată LBC în Europa. EcoBiblioteca poate deveni prima.

Mai multe informatii despre proiectul EcoBiblioteca – disponibile aici.

Noi criterii de eligibilitate la proiectele pentru clădiri ce intră in competiţia pentru Premiile Romania Green Building Council 2012!

aprilie 11, 2012 la 12:58 pm | Publicat în Evenimente, Intalniri urmatoare, sediul RoGBC | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

Romania Green Building Council  organizează a treia ediție a  „Galei de Premiere Romania Green Building Council”, pe data de 10 mai 2012. Puteți să vă înscrieți inițiativele și proiectele pentru următoarele categorii:

Proiectul Verde al anului

Compania  Sustenabilă a anului

Produsul Verde Inovator al anului

Furnizorul Verde de Servicii al anului

Programul Educaţional din domeniul clădirilor  verzi al anului

Pentru proiectele de clădiri, anul acesta a fost adăugat un nou criteriu de eligibilitate – fiecare proiect participant la competiţie trebuie să fie listat şi pe platforma Construction21Listarea pe platformă va contribui la o mai bună promovare a proiectelor şi va permite accesul publicului, nu doar al juriului, la informaţiile legate de performanţele clădirilor ce intră în concurs.  Pe lângă acest criteriu nou introdus, proiectele trebuie să respecte şi următoarele criterii – să fi fost implementate şi  realizate până la data de 31 Decembrie 2011 şi să poată furniza certificatul de performanţă energetică, conform legislaţiei româneşti.

Pentru informaţii suplimentare legate de modalitatea de listare a proiectelor pe platforma Construction 21 vă rugăm să contactaţi echipa RoGBC. Mai multe detalii despre regulile înscrierii la concurs şi date de contact aici.

Locuințele verzi, o soluție pentru credite bancare mai accesibile

aprilie 11, 2012 la 12:22 pm | Publicat în Evenimente, FAQ, Noutati din partea Membrilor, sediul RoGBC | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

   

        

Romania Green Building Council (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi) în parteneriat cu WWF- România au organizat pe data de 28 martie, un workshop pe tema implementării programului “Ipoteca Verde”. Workshop-ul a oferit informaţii despre cadrul legislativ necesar implementării unui astfel de program ce încurajează construcţia clădirilor eficiente energetic și cu impact redus asupra mediului. Programul reprezintă o oportunitate pentru România de a fi printre primele țări din regiune care introduce un instrument financiar inovativ ce ține de reducerea costurilor la energie, îmbunătățirea securității energetice și accelerarea adoptării unor tehnologii, materiale și tehnici de construcții mai bune.

Acest proiect pilot urmărește obţinerea unui mediu controlat prin consorţiul dintre o bancă, un dezvoltator imobiliar și un auditor energetic care să implementeze conceptul de ipotecă verde și să demonstreze beneficiile financiare, sociale și de mediu ale acesteia.

Introducerea unui produs financiar de tipul acesta se coordonează foarte bine cu regulamentele privitoare la clădirile eficiente din punct de vedere energetic din Uniunea Europeană. Drept urmare un proiect pilot de tipul acesta, care a avut succes în alte ţări, va fi ușor de replicat la scară națională, ca urmare a implementării regulamentelor menţionate mai sus.

Banca Națională a României a participat la acest workshop pentru a solicita un punct de vedere din partea instituţiilor financiare (bănci, mediul academic, instituţii publice) despre mecanismele financiare existente în România ce încurajează sustenabilitatea în construcţii în vederea regândirii reglementărilor legislative ale Băncii Centrale pentru ca un astfel de program să poată fi implementat.

„Dacă simulările trimise din partea iniţiatorilor acestui program precum și evaluările efectuate de experţi vor demonstra reducerea cheltuielilor de întreţinere acoperind totodată investiţia financiară în plus necesară pentru eficientizarea din punct de vedere energetic a unei clădiri, banii recuperându-se prin economiile care se fac în timpul existenței și utilizării construcţiei, o să pot propune colegilor mei de specialitate o regândire a reglementărilor legislative ale Băncii Centrale, a declarat Bogdan Olteanu, Vice-Guvernator Banca Naţională a României (BNR).

Andrew Prelea, CEO Ozone Homes a demonstrat aplicabilitatea unui astfel de produs bancar scoţând in evidenţă reducerile de cost obţinute în cadrul ansamblului de locuinţe, Avalon Residence (http://www.ozonehomes.ro), ce a fost construit folosind tehnologii și soluţii inovative și cu impact redus asupra mediului. “Studiul privind reducerea costurilor cu utilităţile a fost realizat pe perioada iernii luând în considerare factori climaterici standard, însă în condiţiile meteo extreme asemănătoare cu cele ce au fost observate în perioada iernii 2011 – 2012, s-au înregistrat reduceri de cost mult mai puternice datorate consumului mai redus de energie”, a declarat Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.

„Un produs de tipul < ipoteca verde > presupune un prim pas dintr-un proces de dezvoltare pe termen mediu și lung prin facilitarea obţinerii de credite mai convenabile pentru o viaţă mai bună. În acelaşi timp, trebuie să convingem şi autorităţile publice și Guvernul să investească exact în zonele unde putem să generăm mai multe locuri de muncă, unde putem să generăm politici mai verzi, în acelaşi timp să creştem eficienţa energetică a mediului construit,”, a declarat Csibi Magor, Country Manager WWF Romania.

In ceea ce privește perspectivele viitoare, Comisia Europeana a modificat Directiva Performanței Energetice care a devenit mai drastică și cere performanţă energetică mai mare. Calificarea energetică A++ a clădirilor, pentru clădirile noi, precum și aducerea clădirilor existente la nivelul Calificări energetice A este destul de greu de obţinut, în condițiile actuale de piață, iar în următorul deceniu se vor cere clădiri cu consum aproape zero net energie. Va rezulta un climat politic și economic care va susţine clădirile eficiente energetic. Consiliul Român pentru Clădiri Verzi susține o implementare mai rapidă a acestei directive. Pe măsură ce preţul energiei va creste și preţul tehnologiilor eficiente energetic va fi tot mai mic, nevoia de ipoteci verzi va crește. Nu în ultimul rând, clădirile eficiente energetice vor ajunge să domine piaţa și toate ipotecile vor deveni ipoteci verzi. Încurajarea utilizatorilor de a instala contoare pentru a își evalua consumul energetic va susţine un comportament economic mai conștient și va garanta înclinarea populaţiei spre eficienţă energetică și ipoteci verzi”, a declarat Steven Borncamp, Președinte Romania Green Building Council.

După cum s-a afirmat mai sus, ipotecile verzi acoperă investiţiile financiare adiţionale necesare pentru o clădire verde pornind de la ideea ca banii împrumutați vor fi recuperați ușor datorita economiilor pe care le va facilita construcţia pe durata ei de viaţă. Calculele realizate de Ozone Homes demonstrează fezabilitatea financiară a unui astfel de produs bancar.

 

–––––––––––––––––––––

Parteneri: WWF- Romania (www.wwf.ro) este una dintre cele mai mari si mai eficiente organizaţii de mediu la nivel internaţional; misiunea sa este de a stopa degradarea mediului natural, prin conservarea biodiversităţii, prin promovarea utilizării resurselor naturale regenerabile, a reducerii poluării și  a risipei în procesul de consum.
Ozone Homes (www.ozonehomes.ro) este lider de piaţă în promovarea celor mai moderne şi avansate tehnologii ce privesc realizarea clădirilor ecologice. Construcţiile executate de Ozone Homes sunt sigure şi confortabile, cu o eficienţă energetică ridicată şi accesibile din punct de vedere al preţului şi al întreţinerii.

 

Cum putem crea un spațiu de lucru mai verde și mai sănătos?

aprilie 11, 2012 la 11:14 am | Publicat în Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, Greening our Workspace, renovare sustenabile, sediul RoGBC, vopsea sustenabila | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

Strategia RoGBC despre cum putem crea un spațiu de lucru mai verde și mai sanatos se bazează pe deviza simplă și de bun simț:

Lucrează intr-un birou sustenabil și sănătos…

Folosește lumina naturală! Oamenii se simt și lucrează mai bine când lumina naturală este accesibilă, fară să menționăm că e gratis!

Investește in corpuri de iluminat eficiente energetic!

Utilizează plante de interior! Plantele sunt parteneri importanți ce contribuie la sănătatea aerului din interiorul clădirilor. Plantele produc oxigen cât noi lucrăm și sunt plăcute și la vedere, schimbând chiar aspectul unui perete banal intr-un tablou viu.

Utilizează ventilația naturală! În locul aerului condiționat care costă și consumă destul de multă energie electrică,       deschideți ferestrele atunci când temperatura crește.

Utilizează mobilă de birou sustenabilă! Personal te simți bine să știi că nu sunt substanțe toxice în materialele din  care sunt făcute birourile și scaunele și că sunt produse responsabil

Ultilizează materiale sustenabile! Procesele noi, tehnologiile si alte inovații reduc impactul asupra mediului al biroului dumneavoastră

… și acționează in un mod responsabil!

Colectează și reciclează toată hârtia! Prin programul de reciclat hârtia – RECICLETA, RoGBC a salvat în 6 luni aproximativ 2 copaci de la tăiere.

Utilizează metode alternative de trasport! Implementează programul de transport public pentru întreaga echipă și incurajează folosirea bibicletelor.

Întreabă despre mâncare și băuturi ecologice și despre locații sustenabile! Chiar dacă sunt pentru protocolul biroului sau pentru evenimente, lucrurile sănatoase înseamnă companie sănătoasă.

Închide echipamentele pe care nu le utilizezi! Amintește-ți să inchizi toate echipamentele din birou pe timpul nopții sau în timpul weekend-urilor, astfel economisind și reducând factura la energie electrică.

Reutilizează plicurile, ambalajele din carton si pungile!

Utilizează consumabile de birou recilate sau reciclabile! Pixurile sau alte rechizite pot fi și din alte materiale înafară de plastic. Sunt destul de multe variante. Secretul este să le incerci!

Electrolux sustine proiectul “Greening our Workspace”

martie 16, 2012 la 5:12 pm | Publicat în Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, Greening our Workspace, materiale si resurse sustenabile, renovare sustenabile, sediul RoGBC | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

Electrolux susţine “Greening our Workspace”, proiectul demonstrativ de renovare ce dorește să transforme sediul RoGBC într-un spațiu de lucru cu adevărat sustenabil.

Este un proiect ce pune în operă și dezvoltă bunele practici sustenabile pe care RoGBC și partenerii săi le-au implementat până în prezent, planificat a se desfăşura în trei faze. Prima etapă a proiectului  a fost realizată între mijlocul lui octombrie şi sfârşitul anului 2011.

Strategia de birou verde se apropie de viziunea Electrolux: inovaţie şi mentenanţă low-cost, sustenabilitate şi eficienţă energetică.

În acest proiect, Electrolux este implicat ca furnizor de aparate electrocasnice din gama GREEN.

Este un proiect ce pune în operă și dezvoltă bunele practici pe care RoGBC și partenerii săi le-au implementat până în prezent.

Aspiratorul Ultrasilencer Green  este ecologic din mai multe motive. În primul rând, produsul este în mare măsură realizat din plastic reciclat.

Electrolux în acest proiect este implicat ca furnizor de electrocasnice din gama Green.

Mesajul ce descrie aspiratorul Ultrasilencer Green este acela ca materialele văzute drept majoritate drept deşeu, poate deveni materie primă valoroasă pentru crearea unui produs nou.

Încă din faza de proiectare a aspiratorului Ultrasilencer Green, a fost gândit întregulciclu de viaţă al produsului. Nu doar aparatul este sustenabil, ci inclusiv ambalajul în care a sosit la noi a fost făcut din materiale reciclate. În plus, în momentul în care aspiratorul va “ieşi la pensie” acesta este în proporţie de 92% reciclabil.

Green facts about Ultrasilencer :

  • Fiecare aspirator din gama Green Electrolux salvează aproximativ 2 litri de petrol şi 80 litri de apă în timpul procesului de producţie;
  • 90% mai puţină energie este necesară pentru a produce componentele dintr-un aspirator Ultrasilencer Green în comparaţie cu realizarea lor din plastic nou;
  • Energie economisită – 40% mai puţină energie (faţă de un model clasic de aspirator);
  • 55% material plastic reciclat în componentele  aspiratorului;
  • Conceptul de Silent Air Technology asigură un nivel de zgomot record de doar 68Db(A);
  • Filtru HEPA – aer purificat 99.95% (HEPA 13); practic aerul evacuat este mai curat decât cel care este absorbit;
  • Sac de praf s-bag® GREEN 100% natural din resurse regenerabile (amidon de porumb nealbit, cauciuc natural şi mucava), ceea ce înseamnă faptul că materiile prime sunt biodegradabile şi se descompun în natură în mai puţin de 15 săptămâni.


Astfel, proiectul nostru “Greening our Workspace” a câştigat un aliat verde eficient, dar silenţios în eliminarea murdăriei.

Echipa RoGBC mulţumeşte Electrolux pentru implicarea în proiect prin acest produs inovator.

Monica Zarnescu

RECICLETA, persoane în dificultate colecteaza hartie pentru reciclare cu Cargo-biciclete

martie 7, 2012 la 10:26 am | Publicat în Creare de Spatii de Lucru mai Verzi, General, Greening our Workspace, sediul RoGBC | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

RECICLETA este un proiect de economie socială, care în același timp ajută la protejarea naturii.

Lansat de asociația ViitorPlus în 2009, proiectul oferă servicii de colectare a deșeurilor de hârtie pentru companii, folosind cargo-biciclete – mijloace de transport nepoluante – conduse de persoane cu probleme sociale. Pentru bicicliști, acest proiect reprezintă un loc de muncă stabil, legal, care îi ajută să-și întrețină familiile – ei fiind selectați din rândul persoanelor înscrise în programul de prevenire al abandonului familial al Asociației SOS Satele Copiilor București.

În doi ani de la lansare, RECICLETA a:

  •  Colectat peste 100.000 kg de hârtie
  •  salvat 1.500 de copaci de la tăiere (4 hectare de padure matura );
  • scutit Bucureștiul de 31.8 tone de CO2 prin folosirea cargo-bicicletelor în locul unei mașini
  •  scutit emisii de 86.4 tone de CO2 la groapa de gunoi prin reciclarea hartiei;

Vrei și tu să reciclezi, să ajuți persoane în dificultate și să ai un oraș mai curat?

Iată cum te poți înscrie în programul RECICLETA:

  • Trimiți un mail pe recicleta@viitorplus.ro
  • Încheiem un contract
  •  Punem la dispoziție regulile unei colectări selective corecte și recipiente etalon de 25 de kg;
  •  Când recipientele sunt pline anunți prin mail sau telefon (0735.854.168), iar cargo-biciletele vin să ridice hârtia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru ca este și un proiect social care ajută persoanele defavorizate să se integreze pe piața muncii, companiile pot alege să plătească o contribuție de 5 lei pentru fiecare golire a unui recipient. Sumele sunt alocate pentru salariile bicicliștilor.

Înscrie-te și tu!

Proiectul Recicleta sustinut de echipa RoGBC

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.