Dezvoltarea internaţională a clădirilor verzi împreună cu RoGBC & Profesorul Stuart Brodsky, Universitatea din New York
martie 23, 2015 la 2:23 pm | Publicat în Evenimente, Mediul academic, sediul RoGBC | Lasă un comentariuEtichete: Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, eveniment, sediul RoGBC, sustenabilitate
În data de 18 martie, sediul ROGBC a avut plăcerea de a găzdui conferința Profesorul Brodsky, directorul Institutului pentru Dezvoltarea imobiliară a mediului construit SCHACK al Universităţii din New York şi Clinical Assistent Professor în departamentul de Dezvoltare Imobiliară Sustenabilă. Prelegerea a fost construită pe tema dezvoltării construcţiilor verzi şi a dezvoltării internaționale imobiliare.
Parcursul discursului a urmat :
-
punctarea contextului oferit atât de bursa construcțiilor, cât și de situația climaterică – aceasta din urmă, coordonată de date și statistici privind atât consumul de energie, cât și rata emisiilor gazelor de seră – ;
-
afișarea realizărilor sistemelor de certificare LEED și ENERGY STAR – folosind studiul comparativ și analiza observației în timp a limitărilor celor două sisteme -;
-
prezentarea critică și comparativă a unei suite de mecanisme de sustenabilitate, printre care : coduri energetice, standarde ale echipamentului sau criterii de selecție ale sistemelor de certificare, preum LEED și ENERGY STAR;
-
alegerea și explicarea motoarelor de piață relevante atât din mediul non-guvernamental, cât și din cel guvernamental;
-
dar și atașarea unor instrumente recomandate în procesul noilor construcții.
Actualitatea și buna cercetare și observare a temei costrucțiilor verzi în America a lăsat sub semnul analizei și studiului situațiile similare și cele distinctive întâlnite pe teritoriul european.
Prezentare Cundall despre Cladirile Verzi din Romania
septembrie 26, 2014 la 12:00 pm | Publicat în Evenimente, Proiecte ale Membrilor | Lasă un comentariuEtichete: Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Evenimente, Green Building, Initiativa
In ultimii 3 ani Cundall a sarbatorit Saptamana Mondiala a Cladirilor Verzi organizata de World Green Building Council, oferind seminarii de sustenabilitate în multe dintre sediile la nivel international. In acest an au prezentat la Bucuresti cladirile verzi din Romania, iar prezentarea lor va este disponibila pentru comentarii.
Consultati prezentarea aici!
Proiecte care se califica pentru Ipoteca Verde, workshop
iunie 26, 2014 la 1:17 pm | Publicat în Evenimente, Proiecte de Cladiri Verzi | Lasă un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, case verzi, Cladiri ecologice, consiliu pentru cladiri verzi, Constructii sustenabile, Eficienta Energetica, eveniment, Green Building, green mortgage, ipoteca verde, Proiecte de Cladiri Verzi, RoGBC, sustenabilitate
Marti, 24 Iunie 2014, la sediul RoGBC ne-am intalnit pentru un workshop in cadrul programului Ipoteca Verde, dezvoltat ca catre RoGBC.
Workshop-ul a a debutat cu prezentarea proiectelor rezidentiale incluse in faza de studiu de fezabilitate si descrierea generală a programului.
S-a prezentat strategia de afaceri pentru o Ipotecă Verde si s-a explicat cum poate un dezvoltator de proiecte rezidenţiale să îndeplinească criteriile de eligibilitate.
Cei prezenti s-au lansat intr-o sesiune interactiva de intrebari.
Interesul aratat programului ne-a determinat sa ne gandim la o data viitoare pentru acelasi tip de workshop.
Vom reveni cu detalii in curand!
RoGBC Team
Castigatorii celei de-a 5-a editii a Premiilor in domeniul sustenabilitatii
iunie 18, 2014 la 3:22 pm | Publicat în Evenimente, General | Lasă un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, case verzi, Cladiri ecologice, consiliu pentru cladiri verzi, Constructii sustenabile, Eficienta Energetica, eveniment, Green Building, Proiecte de Cladiri Verzi, RoGBC, sustenabilitate
Joi, 12 iunie, in cadrul Galei Green Building Awards, eveniment organizat la Facultatea de Inginerie a Instalatiilor din Bucuresti, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi a anuntat castigatorii proiectelor si initiativelor din domeniul cladirilor verzi.
Concursul a vizat proiectele si initiativele implementate și realizate pana la data de 31 Decembrie 2013. Pentru categoria „Proiectul Verde al Anului” a fost necesara inscrierea certificatului de performanta energetica in conformitate cu legea 372/2005.
Multumim in mod special juriului de experti care s-a implicat si a analizat cu atentie meritele fiecarui proiect inscris in competitie!
Membrii juriului de anul acesta au fost:
- Andreas Laspadakis – General Manager, Etem Systems
- Cristian Popescu – CEO, Cofely Romania
- Dragos Riti – Head of Construction Departament, Erste Group Immorent
- Eugen Goldhammer – Consultant eficienta energetica
- Silviu Ginju – General Manager, Strucon Proiect
- Elena Rastei – Sustainability Specialist, Institutul de Ecoinovare
- Andrei Botis – General Manager, Nai Romania
- Rodica Margarit – Business Development Manager, BASF
Castigatorii celei de-a V-a editii:
Proiectul Verde al Anului – Floreasca Park (Portland Trust)
Compania Sustenabila a Anului – Studium Green
Produsul Inovativ al Anului – Statii de incarcare pentru vehicule electrice (E-Motion Electric)
Furnizorul de Servicii Verzi al Anului – E-Motion Electric
Initiativa Educationala din domeniul Cladirilor Verzi a Anului – Facultatea de Inginerie a Instalatiilor, UTCB
Initiativa Guvernamentala in domeniul Cladirilor Verzi a Anului – Municipiul Alba Iulia
Premiile RoGBC sunt fabricate din 100%
materiale refolosite, parte a unei fabrici
de ferestre (rama din lemn si sticla).
Conceptul Green Home Pavilion si ECOPACK
mai 13, 2014 la 9:07 am | Publicat în Evenimente | Lasă un comentariuEtichete: case verzi, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, ECOPACK, Evenimente, green buildings, RoGBC, sustainable_development
Conceptul de amenajare a pavilionului TNI Green Home Pavilion a urmarit expunerea cât mai expresivă a soluțiilor sustenabile în domeniul construcțiilor. Beneficiile designului sustenabil depășesc chestiunile care țin de protecția mediului și ajung în zona soluțiilor economice eficiente. Conceptul de amenajare a pavilionul este unul organic, care se folosește de materiale simple, reciclabile sau refolosibile pentru a delimita 4 zone: zona de prezentare, zona de discuții, expoziție de noi tehnologii și expoziție modulară. Fiecare zonă din cadrul pavilionului a fost adaptată expozantului prin utilizarea unor panouri-semnal de forme diferite.
Pentru producția Green Home Pavilion, materialele reciclabile alese au fost lemnul și cartonul ondulat, furnizat de Ecopack, colaborator RoGBC, ceea ce creează contrast cu standul standard. În acest fel, Green Home Pavillion a fost ușor de descoperit în cadrul târgului datorită designului care se bazează pe principii ecologice.
Pot sa am o casa verde?
mai 12, 2014 la 1:15 pm | Publicat în Evenimente | Lasă un comentariuEtichete: Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi
Vizitatorii Targului National Imobiliar ne-au ajutat sa raspundem la intrebarea: „Pot sa am o casa verde?”. Ne-am folosit de panoul verde interactiv pentru a trimite mesajul cu intentia educarii celor interesati in construirea caselor sustenabile.
INFO Session – Green Home Pavilion
martie 21, 2014 la 12:48 pm | Publicat în Evenimente | Lasă un comentariuEtichete: case verzi, Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, eveniment, Proiecte de Cladiri Verzi, RoGBC, sustenabilitate
Prima sesiune informativa legata de Green Home Pavilion a avut lor la sediul RoGBC, joi 20 martie.
Sesiune a inceput cu prezentarea Targului National Imobiliar tinuta de catre Cristina Bercea, PR & Marketing Manager . Pe piata din Romania TNI este cel mai mare targ de acest gen punand la dispozitia vizitatorului oferte imobiliare, solutii de finantare, constructii in stil eco, echipamentel electrice, solutii ingenioase de amenajare a locuintei, sisteme de filtrare a apei si aerului, iar anul acesta, Green Home Pavilion (spatiu de expozitie pentru proiecte si studii de caz rezidentiale verzi).
In a doua parte a sesiunii de informare, am avut placerea sa urmarim cu interes prezentarea conceptului si design- ului Green Home Pavilion facuta de Ina Leonte – Arhitect Zest Collective.
In final Monica Zarnescu, Manager Finance & Green Office RoGBC, a discutat cu participantii despre scopul Green Home Pavilion, acela de a educa si a explica mai bine cumparatorilor in privinta beneficiilor unei case eficiente din punct de vedere energetic si responsabile fata de mediu.
Pavilionul pentru Case Verzi va fi un spatiu amenajat in cadrul targului TNI din Bucuresti, prezentand proiecte si studii de caz rezidentiale verzi, expozitii pentru produse inovatoare si solutii de constructie traditionale, idei si consultanta gratuita pentru a economisi bani prin alegerea unei locuinte sustenabile de o calitate superiora.
Mai multe detalii… http://bit.ly/1dWRtCj
Eric Johnson: Certificările verzi trebuie privite ca decizii de business
august 30, 2013 la 10:22 am | Publicat în Certificari, Evenimente, General, Training | Lasă un comentariuEtichete: BREEAM, Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Consiliul Pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, Demersuri Legislative, Dezvoltare durabila, Eficienta Energetica, Evenimente, LEED
Prezent la Bucuresti in cadrul platformei de training Green Building Professionals organizat de RoGBC, Eric Johnson a vorbit, intr-un interviu exclusiv, despre dezvoltarea curentului certificarilor verzi, provocarile pe care le ridica managementul unei astfel de cladiri precum si ce rol ar rebui sa aiba statul in dezvoltarea acestui domeniu.
de Diana Şerban
Care credeti ca sunt cauzele pentru care tehnicile de construtii verzi patrund mai greu in unele tari din estul Europei?
Ca in orice domeniu nou, oamenii incearca acum sa gaseasca drumul potrivit. Cred ca deocamdata sunt sceptici pentru ca exista o perceptie gresita asupra costurilor aditionale foarte mari si cred ca este nevoie de multa munca in acest sens pentru ca aceasta idee sa castige teren pe termen lung. Cred ca in acest moment se fac eforturi din ce in ce mai concentrate pentru a gasi calea potrivita spre acest domeniu nou.
Sunteti unul dintre fondatorii GBC Cehia. Cat de bine este inteles conceptul cladirilor verzi in tara dumneavoastra si care mai sunt pasii de urmat pana la dezvoltarea completa a domeniului?
Pot sa va spun ca toti proprietarii de cladiri clasice sunt interesati sa obtina un certificat verde pentru aceste imobile, indiferent de tipul certificatului. Nu sunt multe astfel de cladiri certificate, dar cred ca incet-incet vor incepe sa fie din ce in ce mai multe. La inceputul crizei financiare, toata lumea voia sa fie „verde” sa arate ca produsele lor sunt bune pentru ca sunt verzi si acum vad ca aceasta devine o cerinta din ce in ce mai accentuata a clientilor. Cunosc dezvoltatori foarte mari care mi-au spus ca atunci cand vrei sa vinzi o cladire nu vei lua prea mult pe ea daca nu este certificata verde. In patru ani Consiliul Ceh al Cladirilor Verzi a avut o activitate deosebita. Am plecat de la 13 cladiri certificate si acum avem aproape 100 sau chiar mai mult. Deci chiar si in timpul crizei am reusit sa castigam destui membri.
Ce presupune managementul unei cladiri verzi fata de o cladire conventionala?
Cred ca raspunsul scurt se refera la stabilirea unor obiective pe care trebuie sa ne asiguram ca toata lumea le cunoaste si le respecta pe termen lung facand ceea ce trebuie sa faca. Ceea ce este important este ca munca nu este niciodata aceeasi, inveti in fiecare zi altceva nou.
Credeti ca e nevoie de mai multa resursa umana pentru a administra o astfel de cladire?
Nu cred ca e nevoie de mai multi oameni, ci este nevoie de mai multa eficienta. Cu siguranta este nevoie de cel putin o persoana care sa conduca tot ptocesul. Si nu cred ca e nevoie neaparat de experienta, cat mai degraba de mult entuziasm in ceea ce faci.
Ce este cel mai greu si cel mai usor de promovat atunci cand esti project manager pentru o cladire verde?
Cred ca nimeni nu va spune ca nu vrea sa inchirieze spatiu intr-o cladire verde. Costurile in plus sunt cele care ii sperie adesea pe clienti. Cred ca daca ai o cladire care se sustine singura din punct de vedere energetic, dar si din punctul de vedere al apei, aceste costuri sunt usor de recuperat. Cel mai dificil este sa ii convingi pe oameni ca nu trebuie sa fumeze in interiorul cladirii sau sa nu faca alte lucruri destul de simple la care oamenii de obicei sunt reticenti.
Considerati ca factorul guvernamental are un rol decisiv in dezvoltarea acestui curent in Europa? Ce reglementari ar mai fi necesare la nivel european pentru incurajarea curentului cladirilor verzi?
Eu sunt adeptul pietei libere. Nu ma incanta neaparat reglementarile care vin din partea statului. De exemplu Guvernul American a adoptat standardul LEED pentru foarte multe dintre cladirile lor publice si cred ca aceasta este intr-adevar o cale pe care ar trebui sa o urmeze si alte state. Cred ca aceste lucruri devin mult mai puternice daca oamenii le fac voluntar. Deci cred ca Guvernele ar trebui sa se ocupe in continuare de taxe si sa adopte poate niste standarde de certificare verde pentru cladirile lor pentru a incuraja si mediul privat sa faca asta.
Exista in acest moment cladiri publice in Europa care sunt certificate drept cladiri verzi?
Da. Cred ca exista cateva in Italia. Cu siguranta exista in Anglia pentru ca ei au cunoscut o dezvoltare speciala in acest sens. In afara de aceste doua tari, nu as putea sa mai dau alte exemple din Europa.
Cum apreciati dezvoltarea cladirilor verzi in urmatorii 20 de ani in Europa comparativ cu SUA, spre exemplu? Vor exista diferente de acest fel sau se tinde catre o dezvoltare uniforma a domeniului in lume?
Cred ca vor exista ceva diferente. Europa se bazeaza mai mult pe guverne, Statele Unite se bazeaza mai mult pe piete. Deci vor fi diferente in sensul acesta, dar in general avem aceleasi obiective. Chiar daca aparent vom merge in directii diferite, in final vom ajunge la acelasi rezultat. Acest domeniu se va dezvolta din ce in ce mai mult, oamenii vor incepe sa coopereze, vor incepe sa aiba idei din ce in ce mai bune si atunci cand exista o retea de idei bune… de exemplu daca cineva din Romania are o idee buna poate cineva din SUA o va pune in practica. Totul se va reduce la a impartasi informatia pe care o avem.
Care este argumentul dumneavoastra cel mai puternic atunci cand vreti sa convingeti un client sa construiasca o cladire verde?
Nu cred ca exista un singur argument pentru ca clientii sunt diferiti si au motive diferite atunci cand vor sa construiasca o cladire verde. In general incerc sa imi conving clientii ca aceasta este o decizie de business. Este cel mai potrivit lucru pe care poti sa il faci ca sa consumi mai putina energie, ca sa iti construiesti o buna reputatie si sa ai un proiect de calitate.
Eric Johnson este specialist in planificarea, managmentul costurilor si livrarea proiectelor de dezvoltare si promovare verzi, LEED AP si BREEAM Assesor.
Living Building Challenge la București
august 14, 2013 la 12:50 pm | Publicat în Evenimente, General | Lasă un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, certificare, conference, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Dezvoltare durabila, Eficienta Energetica, ILFI, LBC, LBC Europe Campaign, Living Building Challenge, Proiecte de Cladiri Verzi
Pentru prima dată în Europa, Romania Green Building Council a organizat în capitala României workshopul Living Building Challenge. Principala misiune a fost prezentarea normelor celei mai exigente certificări ecologice din lume.
“Este important să demonstrăm beneficiile conceptului “deep green” sau “clădiri regenerative” pentru o creștere durabilă a economiei, pentru îmbunătățirea clădirilor deja existente și, de asemenea, pentru reabilitarea sănătății planetei noastre. Pe măsură ce Europa dezbate implementarea criteriului Net Zero Energy pentru clădiri până în anul 2020, redem că standardul Living Building Challenge reprezintă cea mai ambițioasă interpretare despre cum trebuie să funcționeze clădirile, iar companiile noastre se vor alinia curând acestei aspirații, și vor demonstra totodată, fezabilitatea acestor bune și exigente practici.” – declarație a Președintelui Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, Steven Borncamp, Director General al campaniei de promovare a Living Building Challenge în Europa.
Trainer-ul arh. Adrian Pop, în prezentarea sa, a atins criteriile Living Building Challenge, axându-se pe necesitatea demonstrării performanței Net Zero Energy pe perioada primului an operațional al clădirii, cerința de a colecta și prelucra toate apele de pe suprafața sitului și de a construi numai pe situri de construcții industriale dezafectate sau deja folosite.
Dorim să multumim partenerilor AECOM și Institului CERVANTES pentru sprijunul acordat organizării evenimentului nostru și pentru găzduire.
Pentru mai multe poze de la acest eveniment vizitați pagina noastră de Facebook.
Managementul Proiectelor de clădiri Verzi
august 14, 2013 la 12:48 pm | Publicat în Evenimente, General | Lasă un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Dezvoltare durabila, Eficienta Energetica, Green Building, LEED, management proiect cladiri sustenabile, Proiecte de Cladiri Verzi
Pe 8 August, Romania Green Building Council a organizat la București cursul Managementul Proiectelor de clădiri Verzi, o complexă incursiune în principiile cheie ale construcției sustenabile.
Am avut onoarea de a-l avea printre noi pe Eric Johnson, consultant specializat în planificarea managementul costurilor și livrarea proiectelor de dezvoltare și promovare verzi. Accentul a fost pus pe importanța calității managementului, în special în astfel de proiecte, în acest sens, Eric împărtășind vasta sa experiență câștigată ca LEEP AP și BREEAM Assesor, cât și implicarea în numeroase comitete internaționale de experți.
Printre obiectivele urmărite s-au numărat definirea propriu-zisă a managementului unui proiect integrat, identificarea obiectivelor, cerințelor și provocărilor pe care le presupune, cât și evaluarea instrumentelor și strategiilor necesare pentru a livra cu success proiecte de construcții de înaltă performanță, având ca scop final creșterea profitabilității prin practici simplificate de gestionare și planificare.
Cei 30 de participanți, s-au bucurat de un training interactiv, sesiunile de informare intercalându-se cu studiile de caz și munca în echipe, lucrul care a facilitat atingerea obiectivelor cu success și identificarea celor mai potrivite moduri de punere în aplicare a unor bune practici de afaceri pentru gestionarea unei clădiri sustenabile.
Credem că o mai bună informare, conștientizare a publicului interesat și cresterea utilizării instrumentelor de evaluare, va ajuta pe viitor la dezvoltarea în acest domeniu.
Locația evenimentului pusă la dispoziție de către partenerii noștri AECOM, la Institutul CERVANTES, a fost spațiul perfect pentru creerea unei atmosfere propice pentru astfel de întâlniri și dorim să le mulțumim și pe această cale.
Pentru mai multe poze de la acest eveniment, vizitați pagina noastră de Facebook.
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.