Ultima versiune EPBD a fost aprobata
iulie 27, 2010 la 10:55 am | Publicat în Demersuri Legislative | Lasă un comentariuEtichete: certificare, Constructii sustenabile, Demersuri Legislative, Eficienta Energetica, EPBD
Miercurea trecuta, reprezentantii Parlamentului European, ai Comisiei Europene si ai Consiliului Ministrilor au ajuns la un acord privind textul final al noii versiuni EPBD ( Directiva Europeana pentru Performanta Energetica in Cladiri). Urmatorul pas este adoptarea oficiala a acestei versiuni, dar deciziile majore au fost deja luate. Urmatorii 10 ani sunt in mare masura stabiliti, atunci când vine vorba de eficienta energetica in cladiri.
Versiunea finala este mai slaba decât versiunea care a fost votata de catre Parlamentul European in luna aprilie. Ne asteptam ca textul sa fie modificat in procesul de negociere si unele compromisuri sa fie facute, dar rezultatul final este mai mult o colectie de recomandari decât un instrument puternic care ar putea contribui in mod semnificativ la economisirea energiei in cladirile europene in anii urmatori. Pentru tarile dezvoltate – unde legislatia nationala si standardele locale sunt stricte (de exemplu Marea Britanie – toate cladirile noi incepând cu 2016, trebuie sa fie “carbon neutral”) nu este o pierdere mare, dar pentru Europa de Est si Europa Centrala situatia se schimba. In aceasta regiune legislatiile nationale sunt modelate in mare parte pe directivele europene – daca avem o directiva puternica avem o legislatia nationala puternica, dar daca avem o directiva cu recomandari… uneori doar ascultam si daca suntem norocosi ne uitam la celelalte state membre pentru cele mai bune practici. O sa admiram si o sa incepem sa facem o lista lunga de motive “de ce nu putem pune in aplicare aceaste masuri sau mecanisme sau de ce nu putem aloca fonduri de la bugetul public”… si lista este lunga.
Mai jos am prezentat pe scurt schimbarile majore (pro si contra) aduse de ultima versiune a EPBD:
Puncte tari:
- Desfiintarea pragului de 1000 m2 – toate cladirile care trec prin procese de renovare, dimensiunile nu conteaza, vor trebui sa respecte directiva EPBD ( sa imbunatateasca performanta energetica).
- Cerinte minime pentru renovari minore ( cand un element al anvelopei – ferestre, usi, acoperis este schimbat).
- Toate cladirile noi trebuie sa fie “nearly zero energy buildings” din decembrie 2020; cladirile publice trebuie sa adopte acest concept din decembrie 2018.
Puncte slabe:
- Nici o obligatie pentru statele membre sa adopte cerintele minime de performanta energetica in normativele lor nationale pentru a atinge rezultatul prezentat in EPBD. Practic, acest lucru inseamna ca vor exista diferente intre aceleasi nivelurile energetice (A, B, C etc.) in tari diferite. Obiectivul de a asigura convergenta spre standarde mai ridicate nu va fi atins (cel putin nu prin aceasta versiune a EPBD).
- Nu exista cerinte concrete pentru Statele Membre sa introduca, pentru cladirile aflate in proces de revonare, standarde prin care sa devina “nearly zero energy buildings”. Stocul actual de cladiri nu trebuie renovat conform standardului EPBD, dar recomandarile din directiva ar trebui luate in considerare.
- Nu este obligatorie certificarea si afisarea performantelor energetice ale cladirilor publice, cele cu suprafata mai mica de 500 m2 ( pragul va fi modificat la 250 m2 in urmatorii 5 ani).
- Stimulentele fiscale si financiare au fost introduse ca recomandari, ele nu sunt obligatorii. Practic, fiecare stat membru poate sau nu sa aloce fonduri din buget pentru a pune in aplicare recomandarile directivei.
- Conditiile de aplicare a dispozitiilor din EPBD au fost amanate cu doi ani pana sa intre in vigoare.
Etapa urmatoare a inceput deja – noi (RoGBC, impreuna cu WWF România si alti reprezentanti ai sectorului non-guvernamental) trebuie sa continuam initiativele noastre la nivel national si sa facem lobby pentru buna aplicare a EPBD si adoptarea de masuri concrete care vor contribui la incurajarea eficientei energetice in cladiri si promovarea productiei de energie regenerabila. Noua versiune a EPBD ofera cateva argumente bune, dar este un instrument mai slab decât ceea ce ar fi putut fi.
Versiunea finala a textului poate si vazuta aici.
Anca Bieru
Lasă un comentariu »
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.
Lasă un răspuns