Varianta finala a EPBD a fost aprobata

noiembrie 27, 2009 la 2:38 pm | Publicat în Demersuri Legislative | Lasă un comentariu

Miercurea trecuta, reprezentantii Parlamentului European, Comisia Europeana si Consiliul de Ministri au ajuns la un acord privind textul final al noii versiuni al Directivei privind Performanta Energetica a Cladirilor. Urmatorul pas este adoptarea oficiala a versiunii, de catre Consiliu, insa, in fapt, deciziile majore au fost deja luate. Urmatorii nostri 10 ani sunt deja “modelati” din punct de vedere al eficientei energetice a cladirilor.

Versiunea finala este mai putin ambitioasa decat cea votata de Parlamentul European in luna aprilie. Era de asteptat ca textul sa fie modificat in procesul negocierii si sa existe un oarecare compromis, insa rezultatul final este mai degraba o antologie de recomandari, decat un instrument puternic ce ar putea contribui semnificativ la economisirea de energie in cladirile europene, in urmatorii ani. Pentru cele mai avansate tari – in care legislatia si standardele nationale sunt foarte puternice (ex.: Marea Britanie – toate cladirile noi – neuter din punct de vedere al emisiilor incepand cu 2016) nu este o pierdere foarte mare, insa pentru tarile din Europa Centrala si de Est reprezinta o pierdere. In aceasta regiune, legislatia nationala este modelata in cea mai mare parte de directivele europene – daca exista o directiva puternica, si legislatia este puternica, daca avem o directiva plina de recomandari… uneori ascultam si, daca avem noroc, ne uitam la practica celorlalte State Membre, admiram, si incepem sa enumeram o lista intreaga de motive pentru care noi nu vom putea implementa o masura sau alta, un mechanism sau altul, sau pentru care nu putem aloca fonduri de la bugetul public… iar lista ar putea continua.

Pe scurt, va voi prezenta mai jos cateva din schimbarile majore (pro si contra) aduse de textul final al EPBD:

Puncte tari:

  1. Renuntarea la pragul de 1000mp – toate cladirile aflate in renovare capital, indiferent de dimensiuni se vor conforma directivei si vor imbunatati performanta energetica
  2. Cerintele minime privind performanta energetica pentru renovari minore (practice, atunci cand un element al cladirii este parte din anvelopa cladirii – ferestre, usi, acoperisuri – este renovata)
  3. Toate cladirile noi trebuie sa aiba un consum energetic net aproape de zero, incepand din decembrie 2020; cladirile publice noi se vor conforma acestui standard incepand din 2018.

Puncte slabe:

  1. Nu exista nicio obligatie pentru Statele Membre de a stabili un prag minim de performanta energetica in condurile de constructii, pentru a ajunge la rezultate conform metodologiei Comisiei. Practic, aceasta inseamna ca vor exista diferente intre aceleasi niveluri de energie (A, B, C, etc) in certificarea oferita de diferitele state. Obiectivul de a asigura o convergenta catre standard mai inalte nu va fi atins (cel putin nu prin aceasta versiune EPBD)
  2. Nu exista cerinte concrete pentru ca Statele Membre sa introduca tinte de renovare a cladirilor existente, in concordanta cu tinta de consum energetic aproape zero al cladirilor.  Statele Membre nu sunt obligate sa renoveze intreg fondul de cladiri construite conform acestei tinte, insa nici macar sa ia in calcul renovarea unui procent minim dintre cladirile aflate in renovare.
  3. Nu exista obligatia de a obtine certificare si de a expune certificatul de performanta energetica in cazul cladirilor publice, decat daca ocupa o suprafata mai mare de 500 mp (pragul va scadea la 250 mp in cinci ani) si daca sunt deschise publicului. Totusi, un numar semnificativ de cladiri publice nu vor fi incluse in aceasta categorie.
  4. Stimulente financiare si fiscale au fost introduse doar ca recomandari si nu ca obligatii. Practic, va depinde de fiecare Stat Membru sa aloce sau nu fonduri de la bugetul de stat pentru a elabora masuri de sprijinire a implementarii EPBD.
  5. Termenii pentru aplicarea prevederilor noii versiuni EPBD au fost amanati cu doi ani de la intrarea ei in vigoare. Daca legea va fi adoptata in 2010 (ceea ce e de asteptat) Statele Membre vor publica masurile de transpunere in termen de doi ani de la intrarea in vigoare a directivei.

Odata cu inceperea noului stadiu – noi (RoGBC impreuna cu WWF Romania si alti reprezentanti ai sectorului ONG) va trebui sa continuam initiativele la nivel local si sa facem lobby pentru implementarea adecvata a EPBD, precum si pentru adoptarea unor masuri reale care vor contribui la incurajarea eficientei energetice a cladirilor si promovarea producerii de energie regenerabila. Noua versiune a EPBD ofera cateva argumente solide in aceasta discutie, insa este un instrument mai slab decat ar fi putut fi.

Puteti citi versiunea finala a textului directivei aici.

Anca Bieru

RoGBC partener la „Case la pret accesibil. Case eficiente energetic”

noiembrie 22, 2009 la 4:00 pm | Publicat în Evenimente | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

RoGBC a sustinut ca partener de diseminare conferinta „Case la pret accesibil. Case eficiente energetic” organizata de revista Bursa. Pentru impresii asupra evenimentului, puteti vizita pagina oficiala a evenimentului, care contine de asemenea si o monitorizare a presei care a reflectat intalnirea.

Concurs: Energie sustenabila

noiembrie 13, 2009 la 1:22 pm | Publicat în Evenimente | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Sub patronajul Campaniei Europene pentru Energie Sustenabila , a patra editie a Saptamanii Energiei Sustenabile (EUSEW 2010) va fi, ca si in ultimii 3 ani, unul dintre cele mai importante puncte de referinta pentru problemele Europei legate de energia sustenabila. Evenimentul va avea loc in Bruxel, Belgia si in alte orase europene, printre care si Bucuresti, incepand de luni 22, martie si incheind in data de 26 martie 2010. Temele de discutie din anul acesta se vor centra in jurul eforturilor oraselor europene de a contracara schimbarile climatice.

De asemenea, Campania Europeana pentru Energie Sustenabila organizeaza o competitie (al carei termen limita pentru inscrieri este 27 noiembrie 2009) in urma careia se vor acorda premii. Competitia e deschisa oricarei autoritati publice, companie privata, asociatie europeana sau ONG, iar temele prezentate de acestea pot trata eficienta energetica, surse de energie regenerabila, transport nepoluant sau bio-combustibili. Temele se pot inscrie in 5 categorii:

  • Comunitati ce folosesc energie sustenabila
  • Transformari ale pietei prin actiuni de voluntariat
  • Actiuni promotionale, comunicationale si educative
  • Proiecte de demonstratie si diseminare
  • Programe de cooperare

Proiectele castigatoare vor fii premiate de catre Comisarul European pentru Energie, in cadrul prestigioasei Ceremonii de Premiere, care va avea loc in Bruxel, 23 martie 2010, in perioada Saptamanii Energiei Sustenabile 2010.

Mircea Lazar – Candidat Membru Asociat RoGBC

ARCHIBUS, membru fondator RoGBC, lanseaza ROFMA

noiembrie 12, 2009 la 2:44 pm | Publicat în Noutati din partea Membrilor | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

ARCHIBUS Solution Center Romania anunta infiintarea Asociatiei Romane de Facility Management (ROFMA), o organizatie profesionala dedicata cresterii eficientei si profitabilitatii managementului de proprietati prin promovarea celor mai bune practici si tehnologii.

ARCHIBUS Solution Center Romania (ASC-Romania) este reprezentanta din Bucuresti a companiei americane ARCHIBUS Inc, liderul mondial al software-ului de management de real estate, infrastructura si facility management.

“ROFMA va arata felul in care companiile se pot transforma si isi pot imbogati eficienta operationala prin implementarea de bune practici care le vor face si mai competitive pe piata“ a declarat Tudor Trita, CEO ASC-Romania, membru fondator ROFMA si Romania Green Building Council.

Bruce K. Forbes, Presedinte ARCHIBUS, Inc. spera ca “ROFMA va fi o resursa educationala esentiala pentru sustinerea companiilor romanesti pentru a deveni si mai de succes pe piata europeana extrem de competitiva, cat si pe plan international.”

Mai multe despre initiativa ARCHIBUS puteti citi in comunicatul oficial de presa.

Raport BNP Paribas: Piata imobiliara din Bucuresti la finele primului semestru 2009

noiembrie 11, 2009 la 4:47 pm | Publicat în Noutati din partea Membrilor, Proiecte ale Membrilor | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

BNP_ROIn Bucuresti numarul de locuinte terminate a crescut de la 834 in semestrul 1 2008 la 1.041 locuinte in semestrul 1 2009, in timp ce in judetul Ilfov numarul de locuinte a scazut cu aproximativ 13% ajungand la nivelul de 2.160 locuinte, se arata in raportul intocmit de BNP Paribas Real Estate la incheierea primului semestru al anului 2009.

Pe langa informatii despre evolutia generala a investitiilor in sectorul de imobiliare, integrata in contextul economic actual, evaluarea facuta de compania de real estate este axata pe cinci dimensiuni: sectorul cladirilor de birouri, sectorul rezidential, cel compercial, cel industrial si sectorul de terenuri.

In ceea ce priveste sectorul spatiilor de birouri, realizatorii raportului arata ca perspectivele economice pesimiste si perceptia generala negativa a pietei imobiliare au determinat contractia pietei spatiilor de birouri.  Suprafata de birouri finalizata in prima parte a anului a fost cu 17% mai mica fata de cea livrata in perioada similara din 2008, ca urmare a intarzierii cu cateva luni a proiectelor propuse spre livrare in aceasta perioada.

Inrautatirea mediului de afaceri pentru retaileri este reliefata de scaderea evidenta a volumului tranzactiilor comerciale in semsetrul 1 2009 comparativ cu aceeasi perioada din 2008, aceasta variind intre -1,5% in ianuarie si aproximativ -18% in iunie. Cresterea stocului de spatii comerciale din Sem.1 2009 a fost rezultatul finalizarii proiectelor incepute inainte de declansarea crizei economice cand piata locala consemna un puternic dezechilibru intre cererea retailerilor internationali si oferta de spatii moderne.

In sem.1 din 2009, segmentul spatiilor industriale a fost marcat de scaderea activitatii de inchiriere si de ritmul redus de crestere a suprafetelor finalizate. Majoritatea spatiilor noi de calitate finalizate au dimensiuni medii, fiind destinate in principal activitatii logistice.

Pe piata terenurilor, chiar si in conditiile diminuarii preturilor solicitate, discrepanta dintre asteptarile cumparatorilor si cele ale vanzatorilor a ramas majora. Exceptand proprietarii aflati in dificultati financiare, ceilalti proprietari nu mai sunt dispusi sa scada pretul sub un anumit nivel.

Intreg raportul este disponibil pentru download aici.

RoGBC a discutat despre job-urile verzi la „Ora Verde”

noiembrie 3, 2009 la 2:42 pm | Publicat în Demersuri Legislative, General | 2 comentarii

Ora verde 23oct

Anca Bieru, Director Membership si Afaceri Publice RoGBC a discutat despre posibilitatea de a crea noi locuri de munca prin trecerea la o economie bazata pe o abordare sustenabila a afacerilor.

Folosind platforma oferita de emisiunea „Ora Verde”, Anca Bieru si Luminita Tanasie (WWF) au analizat oportunitatile care deriva dintr-o economie verde. Acest demers face parte din efortul comun atat al Consiliului,  cat si al WWF,  de a constientiza publicul cu privire la faptul ca masurile practice luate pentru o economie durabila nu reprezinta costuri bugetare, ci o investitie intr-un viitor economic sustenabil.

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.