Oxford Sustainable Group lanseaza un fond de investitii pentru energii regenerabile in valoare de 200 de milioane de euro

august 26, 2009 la 9:51 am | Publicat în Noutati din partea Membrilor, Proiecte ale Membrilor | Lasă un comentariu

oxfordOxford Sustainable Group, membru al RoGBC, leader in dezvoltare sustenabila/regenerabila, a anuntat lansarea The Oxford Renewable Energy Fund 9 (OREF 9), un fond de investitii inchis care va fi listat la bursa Channel Island Stock Exchange (CISX) si va cauta sa atraga 200 de milioane de euro. OREF 9 are drept scop adaugarea de valoare, obtinerea unei cresteri a capitalului si reducerea riscului prin intermediul investitiilor in dezvoltarea unei serii de proiecte de energie regenerabila in principal in Finlanda, Romania si Estonia.

Fondul are o durata de 5 ani si isi propune sa ofere investitorilor un profit net de 20% per annum cu un risc mic.  Proiectul nu necesita finantare din partea bancilor, ceea ce inseamna un profit mare cu risc mic in contextul framantarilor financiare actuale.

Fondul vizeaza investitori institutionali si cu un capital net mare. Piata dn Centrul si Estul Europei a avut o evolutie buna in trecut in comparatie cu Vestul Europei si este de asteptat sa aiba un comportament bun si pe termen mediu. Cererea pe plan european si global pentru energie este mare si se anticipeaza o crestere rapida.  La nivel european exista un angajament puternic la nivelul guvernelor pentru atingerea unor tinte fixe si oferirea unor subventii considerabile pentru ca un procent minim din energie sa provina din surse regenerabile – o parte dintre tari trebuie sa isi dubleze capacitatea regenerabila pana in 2020.

Oxford Sustainable Group va selecta si gestiona proiectele OREF 9 printr-un proces ce include o analiza atenta si detaliata, due diligence si management activ; aceasta inseamna ca investitiile sunt selectate  pe baza valorii considerabile pe care echipa Oxford o poate adauga, luand in considerare detaliile proiectului, efectele locale, planificarea generala, posibilitatile politice si tendintele de piata. Aceasta reprezinta aceeasi filosofie urmata de cele 8 oportunitati de investitie anterioare ale Oxford. Pana in prezent, proiectele Oxford auditate independent au furnizat profit de peste 50% pe an.

Hadley Barrett, CEO, Oxford Sustainable Group a declarat: „Avem un palmares impresionant si multi ani de leadership in acest domeniu. De aceea suntem incantati sa lansam OREF 9. In contextul actual, acest fond reprezinta o ocazie unica pentru investitorii sofisticati de a obtine profituri considerabile. Modelul nostru de investitie se concentreaza pe valoarea adaugata si nu conteaza pe aprecierea capitalului pasiv. Avand in plus si o abordare sustenabila, ne surclasam colegii, conservand in acelasi timp capitalul, ciar si in contextul unei piete in recesiune, creand valoare pentru investitorii nostri. Cererea de energie regenerabila la momentul actual depaseste cu mult oferta si cererea va continua sa creasca, deci suntem increzatori ca investitorii sunt pozitionati perfect pentru a obtine profituri excelente, cu risc mic, contribuind, in acelasi timp, la stabilitatea sociala si economica.  Sunt suficient de sigur cu privire la acest fond incat sa il lansez cu 20 de milioane de euro din fonduri proprii.”

Oxford Sustainable Group merge mai departe decat alte metodologii etice/SRI de pe piata folosind o abordare sustenabila de 360 de grade proprietara. Aceasta abordare sustenabila ia in considerare efectele proiectelor Oxford asupra tuturor partilor implicate. In loc sa se concentreze pe o formula „etica” derivata din criterii inguste de investitii, Oxford se preocupa de modul in care proiectul satisface nevoile investitorilor, ale mediului, societatii, localnicilor si ale economiei in general.

Oxford Sustainable Group a primit de curand statutul de CarbonNeutral – fiind singurul dezvoltator de energie regenerabila CarbonNeutral din regiunea Central si Est Europeana.

UNDP si Ministerele de Mediu – intalnire de afaceri externe

august 24, 2009 la 3:04 pm | Publicat în Demersuri Legislative | Lasă un comentariu

Tocmai m-am intors de la o intalnire consultativa organizata de Programul de Dezvoltare al ONU Romania (UNDP), Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si Minsterul Afacerilor Externe. Subiectul intalnirii a fost “Romania in contextul negocierilor pentru noul Protocol Global privind Schimbarile Climatice, Copenhaga, decembrie 2009 – Conventia Cadrul pentru Schimbari Climatice a Natiunilor Unite COP 15”.

Printre participanti s-au numarat demnitari ai organizatiilor numite mai sus, precum si reprezentanti ai Ministerului Agriculturii, ai unor institutii academice, dar si reprezentanti ai sectorului ONG si ai celui privat. Ca si grup implicat in politicile de mediu, am fost rugati sa furnizam recomandari concrete privind pregatirea Romaniei pentru adoptarea unei politici nationale si internationale pentru perioada post-Kyoto, care va incepe cu 2012.

Reprezentanti ai departamentului Schimbari Climatice din cadrul Ministerului Mediului fac un brief al activitatilor curente

Reprezentanti ai departamentului Schimbari Climatice din cadrul Ministerului Mediului fac un brief al activitatilor curente

Din partea Consiliului Roman pentru Cladiri Verzi, am mentionat urmatoarele:

1)Studiile intreprinse pentru calcularea impactului economic al angajamentelor de reducere masica a emisiilor de CO2 si alte gaze cu efect de sera ar trebui sa includa totodata si reducerea riscului economic datorat cresterii eficientei si a securitatii energetice. Mai mult, recunoasterea contributiei semnificative a cladirilor, noi sau existente la emisiile de gaze cu efect de sera trebuie adusa constant in discutiile privind schimbarile climatice de la Copenhaga, si dupa.
2)Mecanisme financiare care vor recompensa constructiile verzi, tehnologia verde, solutiile pentru energie din surse regenerabile, care sunt platite prin economiile viitoare in energie, constituie o cale ieftina de a incuraja inovatia si de a ajuta Romania sa prospere prin adoptarea unei economii cu emisii scazute de carbon.
3)Bonusuri pentru densitate, scutiri de la plata impozitelor si termene mai reduse pentru acordarea autorizatiilor (printre alte stimulente) pentru cladiri verzi, pot furniza investitii de mai mare calitate, o crestere economica sustinuta si, de sigur, cladiri mai bune. O cantitate mai mare de investitii in proprietati “verzi” poate depasi costurile implicate de reducerea impozitelor de catre autoritati si poate ajuta la crearea unor locuri de munca de calitate.

Eliza Teodorescu prezinta recomandari pentru Reteaua de Actiune privind Schimbarile Climatice Romania

Eliza Teodorescu prezinta recomandari pentru Reteaua de Actiune privind Schimbarile Climatice Romania

4)O mai mare disponibilitate de a revizui si de a permite folosirea unor materiale de constructii superioare din punct de vedere al mediului va creste eficienta energetica a cladirilor si va reduce impactul de mediu al acestora. Angajamentele de mediu pot fi respectate prin mai multa gandire inovativa si politici inovative, in loc de mai multe cheltuieli.
5)Companiile ar trebui sprijinite in tranzitia lor de la combustibilii fosili la combustibilii alternativi. Trebuie sa lasam economia de piata sa functioneze dar sa furnizam sprijin in cazuri specifice in care costurile de mediu nu sunt amortizate prin mecanisme normale de piata.

Grupul de Lucru pentru Demersuri Legislative al Consiliului Roman pentru Cladiri verzi pregateste, in cooperare cu WWF Romania o scrisoare de pozitie care va fi trimisa Guvernului Romaniei si care va include toate punctele de mai sus, impreuna cu detalii semnificative pentru politicile si intrumentele care vor asigura Romaniei succesul intr-o crestere economica sustenabila.
Astept comentariile Dvs.
– Steve

Green Cafe RoGBC – Urbanizarea si reutilizarea adaptata

august 21, 2009 la 12:17 pm | Publicat în Evenimente | Lasă un comentariu

Editia Green Café din August s-a incheiat cu rasete unanime in timp ce Jaime Lerner, un primar Brazilian fredona “Cantecul sustenabilitatii”, la sfarsitul prezentarii despre reinventarea sistemului urban in orasul sau natal, Curitiba. “Orasul nu este problema, orasul este solutia”, a spus Lerner in prezentarea de la Conferinta TED pe care participantii Green Café au urmarit-o si au comentat-o. Un gand provocativ care a motivate discutia in jurul “urbanizarii si reutilizarii adaptative”, care a fost principalul subiect al intalnirii de luna aceasta.

“Fiecare oras din lume poate fi imbunatatit in mai putin de 3 ani” a declarat Jaime Lerner. “Nu e o problema de scala, nici o chestiune de resurse financiare”, a adaugat el, inainte de a-si exprima convingerea ca “fiecare problema intr-un oras trebuie sa aiba propria ei ecuatie a co-responsabilizarii.” Pentru a-si explica pozitia, Lerner a prezentat o lista cu cei mai important factori pentru atingerea succesului, oferind exemplul lucrarii sale de restructurare a orasului Curitiba.

In timp ce au selectat cele mai importante elemente ale experientei lui Lerner, participantii au descris si cateva dintre obstacolele cu care se confrunta Romania de fiecare data cand se afla in fata unei schimbari a spatiului urban. Lipsa educatiei, nivelul foarte crescut de birocratie si lipsa masurilor adaptate specific la realitatea mediului romanesc au fost doar cateva dintre argumentele pe care le-au adus participantii.

Un alt film scurt a pus bazele optimiste ale discutiei. Este vorba de “Reutilizarea adaptata in Olanda”. Documentarul educativ, care a prezentat transformarea de success a docurilor Borneo si Sporenburg, din Amsterdam, in cartiere rezidentiale, a dat un incontestabil exemplu pozitiv, de adaptare inteligenta a orasului la nevoile locuitorilor. Discutand posibilitatile in ceea ce priveste Romania, participantii au fost de accord ca exista o neoie constanta de a adapta inovatia si creativitatea la specificul mediului local.

Biblioteca RoGBC

august 20, 2009 la 12:46 pm | Publicat în General, Training | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

2009-08-20_0953Suntem incantati sa va anuntam ca, incepand de astazi, biblioteca RoGBC este deschisa membrilor sub forma unui proiect pilot. Cartile cuprinse in biblioteca vizeaza subiecte precum elementele primare ale constructiilor ecologice, arhitectura sustenabila, marketingul verde, dar si managementul cunostintelor.

Toate cartile disponibile la acest moment sunt incluse in catalogul online, care poate fi accesat aici. Simtiti-va liberi sa rasfoiti cartile de pe raftul nostru online. Puteti vedea daca o carte este libera sau imprumutata, vizualizand etichetele RoGBC, punand cursorul in dreptul cartii. Facand click pe o carte, puteti vizualiza o scurta descriere a continutului acesteia. De asemenea, la sediul RoGBC este disponibila o colectie de reviste pe teme de arhitectura (Arhitectura, Arhitext Design, Igloo, Green Source). Nu ezitati sa ne vizitati si sa solicitati revista Dvs. preferata.

Vom continua permanent sa imbogatim colectia de carti achizitionand noi materiale, asa ca va incurajam sa reveniti cu regularitate. Va invitam sa ne trimiteti sugestii privind noi titluri pe care sa le adaugam la colectiile bibliotecii, pe adresa books@RoGBC.org.

Regulamentul si procedura de imprumut de la biblioteca sunt disponibile pe website-ul nostru.
Suntem nerabdatori sa impartim cu Dvs. carile noastre.

Constructii sustenabile in Transilvania!

august 18, 2009 la 1:46 pm | Publicat în Evenimente, Training | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

A construi sustenabil inseamna a construi pentru viitor. Insa, in acelasi timp, a construi sustenabil are foarte mult de a face cu trecutul. Traditia si sustenabilitatea sunt, intr-un fel, asemanatoare: ambele au de infruntat timpul. De aceea, o analiza a traditiei poate dezvalui lucruri foarte interesante despre modul in care oamenii din vechime percepeau sustenabilitatea si ii aplicau pricipiile, desi cuvantul in sine nu exista la acel moment. RoGBC a folosit aceasta idee si a transformat-o intr-un eveniment captivant in Transilvania, inima muntoasa a Romaniei.

IMG_0822In atmosfera medievala a “Pamantului celor Sapte Cetati” – cum este istoric numita Transilvania- participantii au putut observa radacinile sustenabilitatii in arhitectura romaneasca si au facut cunostinta cu mancarea, muzica si dansurile traditionale romanesti.

Architectul Horatiu Racasan a tinut o prezentare despre practicile sustenabile in constructii si a expus de asemenea cateva din proiectele sale.

Eva Schmincke, director in cadrul Consiliului German pentru Cladiri Sustainabile (DGNB) si expert in specificatii de produs, a discutat viitorul declaratiilor de produs pentru materialele de constructii sustenabile (EPD) si rolul acestora in dezvoltarea sustenabila in Europa.

Gabriel Rosca, presedintele Ordinului Roman al Arhitectilor, Sibiu, a prezentat rezultatele unei scoli de vara, ai carei participanti au dezvoltat si au prezentat planuri urbanistice si solutii verzi pentru problemele orasului.

Nicholas Dimancescu a prezentat un film scurt si a explicat istoria si dezvoltarea Hanului Balaban – gazda noastra pentru week-end-ul in Transilvania.
Sabin Maghiar
de la compania Monsena a ilustrat cateva din lucrarile pe care firma le face, privind restaurarea cladirilor istorice din Romania.

IMG_5381Architectul Silvia Demeter de la Context Architecture si reprezentant al Consiliului European al Arhitectilor ne-a ghidatintr-un tur de exceptie al Brasovului, in ciuda intreruperilor din partea vremii necooperante. Soarele a devenit mai prietenos in timpul vizitei la cetatea Rasnov.

Odata ajunsi in Bucuresti, participantii au facut un tur al capitalei si au putut asculta povestile din spatele celor mai importante cladiri. Luiza Hanc si Octavian Partenie, doi dintre membrii asociati ai RoGBC, impreuna cu Alina Kartman, Specialist Comunicare pentru RoGBC, au fost cei care s-au ocupat cu furnizarea informatiei pentru tur.

Desi timpul a fost scurt, numeroase alte activitati au fost cuprinse in program: o cina excelenta la terasa La Strada, a hotelului Hilton, precum si doua calatorii de neuitat cu trenul 🙂 .

Pentru mai multe fotografii din timpul evenimentului, accesati contul Flikr al RoGBC.

ARCHIBUS TEAMS premiat de Buildings Magazine

august 6, 2009 la 10:15 am | Publicat în Noutati din partea Membrilor | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , ,

Membrul RoGBC ARCHIBUS a fost premiat de publicatia Buildings magazine, pentru suita de aplicatii software, ARCHIBUS TEAMS. Firma a primit aceasta distinctie in cadrul editiei 2009 a “Top 100 Products/Services”.

In fiecare an, revista premiaza 100 de produse de elita, pe care le selecteaza pe baza unor unor criterii precum usurinta de utilizare, durablitatea/ciclul de viata, eficienta sau aplicabilitatea, gradul de interes universal, adresarea problemelor legate de mediu/sustenabilitate.

ARCHIBUS TEAMS este o suita dezvoltata de catre ARCHBUS Solution Center – Environment + Sustainability Services, care include aplicatii de protectie a mediului integrate cu informatii GIS (Geographic Information System) dezvoltate de catre ESRI.
Aplicatiile incluse în suita pentru protectie a mediului ARCHIBUS TEAMS sunt:

  • Compliance & Financial Management – permite administrarea si consolidarea programelor de protectie a mediului, sanatate si protectia muncii. Modulul urmareste obtinerea sau expirarea premiselor, avizelor si alte cerinte legale, împreuna cu activitatile individuale asociate.
  • Environmental Monitoring – permite consolidarea si accesul facil la datele de monitorizare a factorilor de mediu colectate intern sau furnizate de catre parteneri. Permite reprezentarea dinamica a graficelor si trend-urilor, emite avertizari referitoare la datele ale caror valori depasesc intervalul admisibil.
  • Environmental Health & Safety (EHS) – adreseaza problemele de sanatate si protectia muncii, furnizeaza lista integrata a programelor de instructaj si a rezultatelor instruirii personalului pe probeleme legate de siguranta si sanatate.
  • Clean Building – ofera acces rapid si facil la toate informatiile referitoare la starea si locatia unor materiale cu un grad de risc ridicat.
  • Green Building – un instrument puternic pentru managementul procesului de obtinere a certificatelor de cladire verde, conform standardelor de tip LEED, BREEAM sau similar.
  • Material Data Safety Sheet (MSDS) – ofera acces în timp real la informatiile despre substantele chimice si periculoase prin consolidarea tuturor fiselor tehnice de securitate precum si localizare, cantitati etc.
  • Waste Management – permite managementul eficient al deseurilor , colecteaza toate datele privind deseurile indiferent de tipul lor, ofera date despre localizare, transport, limita de depozitare si multe altele.

Tudor Trita, CEO ARCHIBUS Solution-Centers Romania, a declarat ca “Recunoasterea calitatii suitei de aplicatii de protectie a mediului ARCHIBUS TEAMS, primita din partea unei instante recunoscute in lumea Facility Managementului precum Buildings, ne bucura si este în acelasi timp incă o confirmare a calitatii solutiilor ARCHIBUS.

RoGBC saluta deschiderea aplicatiilor pentru Prime Property Award

august 4, 2009 la 2:02 pm | Publicat în Evenimente, Proiecte de Cladiri Verzi | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Consiliului German pentru Cladiri Sustenabile (DGNB) ne-a semnalat deschiderea perioadei de aplicatii pentru premiul de sustenabilitate Prime Property. Acesta este acordat la fiecare doi ani, de catre o companie membra a DGNB. Este vorba despre Union Invest, companie specializata in managementul proprietatii, care premiaza investitorii europeni pentru excelenta in in integrarea aspectelor de sustenabilitate in dezvoltarea si renovarea cladirilor comerciale si private.

Tema editiei curente, din 2010, o constituie “Crearea de investitii si locuri sustenabile”, iar proiectele inscrise trebuie sa fi fost finalizate intre anii 2004 – 2009. Castigatorii vor fi selectati in urma unui proces multi-etapa, de catre un juriu format din experti in domeniul investitiilor, arhitecturii, proiectelor urbane si dezvoltarii de proiecte. Comisia de evaluare a elaborat o grija complexa care masoara si compara sustenabilitatea interactiunii intre mediul imobiliar, cel natural si cel social. Ceremonia de acordare a premiului va avea loc in Munchen, la EXPO REAL, cea mai mare expozitie de imobiliare din Europa, in octombrie 2010. Termenul limita pentru prima faza a competitiei este 15 Decembrie 2009, iar valoarea totala a premiului Prime Property este de 30.000€.

Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul www.prime-property-award.com

BUILD UP – noul portal pentru eficienta energetica a cladirilor

august 4, 2009 la 11:28 am | Publicat în Demersuri Legislative, General, Proiecte de Cladiri Verzi | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

In iunie 2009 a fost lansat un nou portal care furnizeaza informatie la zi legata de Directiva pentru Performanta Energetica a Cladirilor si stiri legate de subiectul eficientei energetice in constructii. De asemenea, portalul creaza comunitati online pe subiecte precum cerintele minime pentru performanta energetica, scheme de certificare, metode de calculare a eficientei energetice a cladirilor, inspectia biolerelor si a instalatiilor de aer conditionat etc. In plus, “Build Up” integreaza cateva instrumente de calculare a performantei energetice si instrumente de design sustenabil.

Exista, de asemenea, o baza de date foarte interesanta cu exemple reusite de economisire energetica. Aceia dintre dumneavoastra care sunt interesati sa afle care sunt studiile de caz postate, sau chiar sa propuna un astfel de studiu, o pot face accesand acest link. Cei interesati sa afle mai multe despre modalitatea de transpunere a directivei pentru performanta energetica a cladirilor si implementarea ei in statele membre ale UE, pot accesa un set complex de studii pe aceasta tema.
Scopul portalului este acela de a inlocui si de a continua diseminarea informatiilor initiata pe platforma EPBD Buildings. Asemenea primului portal, si acesta este finantat prin programul Intelligent Energy Europe.

BUILD UP doreste sa se pozitioneze ca cel mai important instrument de comunicare utilizat de Comisia UE pentru a transmite informatii privind eficienta energetica a cladirilor si a primi feed-back, dar si pentru a interactiona cu factorii importanti de decizie, din domeniu (constructori, autoritati publice la nivel local si national, experti in energie si constructii, utilizatori finali).
Anca Bieru

Protejat: Workshop UNDP: Economia din spatele provocarilor de mediu: solutii pentru diversificarea surselor de finantare a ariilor protejate din Carpati

august 3, 2009 la 7:37 am | Publicat în Evenimente, General | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.