Finaliștii și câștigătorii premiilor Consiliului Român pentru Clădiri Verzi
mai 22, 2012 la 11:33 pm | Postat in Evenimente, General | Scrie un comentariuEtichete: Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, Eficienta Energetica, Evenimente, Green Building Council, green buildings, RoGBC, sustenabilitate
Anul acesta, ca urmare a interesului sesizat la cea de-a 3-a ediție a premiilor Consiliului Român pentru Clădiri Verzi putem spune cu adevărat că sustenabilitatea nu mai este în România un subiect de nișă în piața construcțiilor. Dacă în anii trecuți premiile RoGBC erau doar o secțiune în cadrul unui eveniment mai amplu de premiere din lumea imobiliară, anul acesta ca urmare interesului primit și a tendinței de schimbare în favoarea construcțiilor verzi am decis să organizăm evenimentul separat.
A fost o decizie bună mai ales datorită faptului că în cadrul concursului de anul acesta am avut o creștere a numarului de participanți și o impresionantă listă de proiecte, companii și activități educaționale.
Pe data de 10 mai am invitat pe toată lumea la un cocktail la Athenee Palace Hilton București – unul dintre cele mai verzi hoteluri Hilton din Europa, ca urmare a auditului intern al lantului hotelier dar și a competiției recent câștigate – pentru a afla care dintre finaliști sunt fericiții câștigători de anul acesta ai premiilor Consiliului Român pentru Clădiri Verzi.
Finaliștii la fiecare categorie sunt:
Programul Educațional din Domeniul Clădirilor Verzi al Anului
“Dezvoltare Durabilă – Concept Integrat al spațiului construit și audit energetic” – Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”;
“Modernizarea energetică în mediul construit” – Universitatea Transilvania din Brasov – Facultatea de Construcții;
“Bază de cercetare și formare în domeniu caselor cu eficiență energetică ridicată” – Universitatea Politehnică București;
Produsul Inovativ al Anului
- AGC Flat Glass Romania;
- Jotun;
- Schneider Electric;
Compania Sustenabilă a Anului
- CUNDALL Engineering;
- Ozone Homes;
- Schneider Electric Romania;
Furnizorul Verde de Servicii al Anului
- BuildGreen Romania;
- CUNDALL Engineering;
- EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING ROMANIA;
Proiectul Verde al Anului (proiect mic)
- Greenome; Dezvoltator: Felicia and Marius Ienculescu-Popovici;
- Complex Piatra Șoimului, Sinaia;
Proiectul Verde al Anului (proiect mare)
- Avalon Residence – Ozone Homes;
- CRYSTAL TOWER Business Center;
- Olympia Tower;
Toți acești finaliști au avut proiecte foarte bune iar alegerea celui mai bun a însemnat luarea unei decizii foarte dificile. Juriul de anul acesta a fost alcătuit din: Arh. Emilio Miguel Mitre, Președinte GBC Espagna & Education Taskforce Chair of WorldGBC’s European Regional Network; Arh. Adrian Cristescu, West Group Architecture; Claus Kegel, Managing Director Heberger Construcții; Prof Dorin Beu Ph.D- Universitatea Tehnică Cluj-Napoca; Dl. Perry Zizzi, Partner, Badea Clifford Chance; Dl. Dragos Riti, Erste Group Immorent; Dl. Ovidiu Sandor, Modatim Investment; Ms. Corina Truică, Managing Partner CEMS Tehnologii .
În final am avut câte un singur premiu la fiecare categorie astfel că juriul a trebuit să decidă iar premiile, care au fost făcute 100% din materiale refolosite, au mers către:
Universitatea Politehnică București pentru cel mai bun Program Educațional din Domeniul Clădirilor Verzi al Anului
AGC Flat Glass Romania cel mai bun Produs Inovativ al Anului
Schneider Electric Romania pentru cea mai bună Companie Sustenabilă a Anului
EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING ROMANIA pentru cel mai bun Furnizor Verde de Servicii al Anului
CRYSTAL TOWER Business Center pentru cel mai bun Proiect Verde al Anului (proiect mare)
Greenome pentru cel mai bun Proiect Verde al Anului (proiect mic)
Echipa RoGBC dorește să multumească tuturor persoanelor pentru participarea la acest eveniment și pentru a fi activi în schimbarea către sustenabilitate a industriei de construcții din Romania! Mai multe detalii despre fiecare câștigător și de ce a primit premiul vor urma în scurt timp!
Top 3 Companii Sustenabile în 2011, premiate în cadrul galei “RoGBC Green Awards 2012”
mai 22, 2012 la 6:16 pm | Postat in Evenimente, General | Scrie un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, case verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, Dezvoltare durabila, RoGBC, RoGBC Awards, sustenabilitate
În urma discuţiilor intense ale juriului, vă prezentăm Top 3 Companii Sustenabile, în funcţie de activităţile lor din decursul anului 2011.
- CUNDALL Engineering
Cundall se angajează să furnizeze cunoştinţele, abilităţile şi entuziasmul necesar, pentru a face o diferenţă în casele, birourile , proiectele, industria noastră şi a comunităţii noastre. În ultimii 10 ani CUNDALL a realizat un numar de clădiri verzi exemplare si a construit o expertiză internaţională de proiectare de arhitectură sustenabilă, care este de neîntrecut.
Iniţiative Sustenabile în România:
- Consilierea RoGBC în renovarea sustenabilă a sediului
- Pregătirea profesională a celor ce activează în sectorul construcţiilor prin prezentări si workshop-uri
- Încurajarea personalului în a folosi transportul public
- Participarea la programul RECICLETA care reciclează hârtie, acordând totodată locuri de muncă persoanelor care au această nevoie.
- Sprijinirea programului de repopulare a pădurilor, “Adoptă un Copac”.
- Realizarea raportului “Traseul Sustenabilităţii Cundall”
- Implicare în organizarea Maratonului “Munţii Apuseni”.
Cundall a aplicat metode durabile de design în România atât pentru proiecte de mare anvergură cât şi pentru amenajări de birouri mici.
Pionierat în proiecte de dezvoltare durabilă: Eco-Biblioteca Cacica – România, Garden Inn Braşov – România; Clădiri de birouri – Bucureşti.
- Ozone Homes
Ozone Homes adoptă o nouă abordare a pieţei imobiliare prin construcţia de case, care să respecte standardele de mediu. Acestea presupun economii semnificative de costuri pentru construcţie şi întreţinere. Casele respectă atât reglementările europene cât şi legislaţia în vigoare privind protecţia mediului. Construirea de astfel de case reduce impactul negativ asupra sănătăţii umane şi a consumului de energie.
Construcţiile Ozone Homes oferă o reducere substanţială a costurilor de întreţinere – cu 25-40% mai puţin decât construcţiile tradiţionale.
Comparativ cu o construcţie la care s-au folosit metode consacrate, o casă în complexul Avalon Residence consumă de 5 ori mai puţină energie, care se reflectă atât în reducerea costurilor utilităţilor cât şi in emisiile reduse de CO2. Toate utilităţile sunt exploatate, fără utilizarea de combustibili fosili. Astfel, emisiile de dioxid de carbon sunt aproape 0.
De-a lungul a 20 de ani, o casă oferită de Ozone Homes recuperează 80-90% din valoarea investiţiei iniţiale.
- Schneider Electric România
Având în România sediul într-o clădire verde , Euro Tower – cladire certificată BREEAM, Schneider Electric oferă soluţii integrate pe segmente de piaţă diferite, concentrându-se pe transformarea energiei într-una sigură, de încredere, eficientă, productivă si verde. Durabilitatea este un element de bază la nivel mondial în strategia Schneider Electric.
Ca specialist în managementul energiei la nivel global, Schneider Electric oferă soluţii în domeniul eficienţei energetice, promovării producţiei de energie curată şi generării de practici de consum care respectă si protejează mediul şi care în acelaşi timp, printr-o politică susţinută de responsabilitate socială corporatista, simbolizată de Barometrul Planet&Society ce face cunoscute în mod regulat progresele companiei în toate aspectele sustenabilităţii.
.
Living Building Challenge în România
aprilie 11, 2012 la 1:48 pm | Postat in Certificari, Proiecte de Cladiri Verzi, renovare sustenabile, sediul RoGBC | Un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, case verzi, certificare, Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, Dezvoltare durabila, Eficienta Energetica
Prin intermediul unora dintre investițiile construite recent, piața românească a început să se obișnuiască cu ideea unor alt fel de clădiri. Sunt cunoscute câteva exemple de construcții sustenabile, iar acronimele LEED sau BREEAM încep deja să ne spună ceva. În urmă cu mai puțin de unh an, un alt sistem de certificare ecologică voluntară a clădirii și-a făcut apariția în România. Prin intermediul proiectului de renovare sustenabilă EcoBiblioteca, inițiat de Romania Green Building Council în satul Cacica, județul Suceava, este urmărită provocarea verde numită Living Building Challenge.
Demersul de a atinge statutul de “Living Building” sau “clădire care trăiește” este mai întâi de toate o filosofie și o modalitate de a atrage atenția asupra importanței de a dăuna cât mai puțin mediului prin actul construcției. Prin modul în care a fost conturat standardul, el se adresează inclusiv industriei, pe care încearcă să o educe. Nicio clădire nu poate obține certificarea dacă a folosit elemente sau materiale de construcție ce conțin vreuna din cele 29 de substanțe toxice proscrise de Living Future Institute, organizația ce a creat LBC.
Urmând metafora clădirii care trebuie să se comporte ca o floare, standardul este compus din șase “Petale” sau domenii de performanță : Sit, Apă, Energie, Materiale, Echitate și Frumusețe. Fiecare din acestea este, la rîndul său, împărțită în mai multe cerințe Imperative, în total 20. Pentru a obține certificarea, prima regulă esta ca toate Imperativele atribuite categorii la care este înscris proiectul (Renovare, Peisaj și Infrastructură, Construcții noi, respectiv Cartier) trebuie atinse.
A doua regulă este aceea că Living Building Challenge se bazează pe performanță reală, nu modelată sau anticipată. Sunt, de exemplu, două Petale care cer direct reducerea consumului de Energie, respectiv Apă până la nivelul zero. Pentru a obține certificarea oficială, nu este suficient să fie predat proiectul ce arată instalațiile care ajută la atingerea țelurilor Zero Energy și Zero Water. Proiectul este însoțit obligatoriu de facturile ce arată consumul electric și de apă înregistrat pe o perioadă de cel puțin douăsprezece luni consecutive. Apoi proiectul este supus unui proces complex de audit din partea International Living Future Institute, și abia după ce toate acestea au fost îndeplinite, se poate obține certificarea.
Poate nivelul ridicat al standardului este acela care a făcut ca doar patru clădiri să fie, până în prezent, recunoscute drept “Living Building”, la nivel mondial, deși sistemul există din 2006. Până în momentul de față, nu există nicio clădire certificată LBC în Europa. EcoBiblioteca poate deveni prima.
Mai multe informatii despre proiectul EcoBiblioteca – disponibile aici.
Interviu Prispa – Cât costă cea mai sustenabilă casă românească?
aprilie 11, 2012 la 12:45 pm | Postat in materiale si resurse sustenabile, Noutati din partea Membrilor, Proiecte ale Membrilor, Proiecte de Cladiri Verzi | Scrie un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, case verzi, Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Constructii sustenabile, Eficienta Energetica, energie regenerabila, finantare, Green Building, Proiecte de Cladiri Verzi
Mihnea Ghilduş, reprezentant al echipei Prispa, explică într-un interviu realizat de Raul Cazan şi publicat pe 2CelsiusNet, care sunt costurile asociate cu implementarea modelului lor de proiect de casă sustenabilă cu care participă la competiţia Solar Decathlon. Anul trecut echipa Prispa a câştigat unul din premiile RoGBC pentru sustenabilitate. Mai multe despre iniţiativa lor găsiţi aici.
EcoBiblioteca : Panourile structural termoizolante cu fețe din oxid de magneziu de la Ozone Homes
martie 27, 2012 la 12:00 pm | Postat in Certificari, Proiecte de Cladiri Verzi, renovare sustenabile | Scrie un comentariuEtichete: Cladiri ecologice, Cladiri verzi, Constructii sustenabile, ecoBiblioteca, Living Building Challenge, panouri termoizolante, proiect sustenabil
Având în vedere că proiectul EcoBiblioteca urmărește sistemul de certificare voluntară sustenabilă Living Building Challenge, clădirea bibliotecii renovate trebuie să consume zero energie pentru încălzirea și răcirea aerului. Capacitatea termoizolantă a anvelopei clădirii este, deci, esențială. Însă, pentru a păstra un aspect tradițional, local, al fațadei, s-a decis ca pereții exterior să fie îmbrăcați în scândură de lemn așezată orizontal. Pentru a putea suporta această soluție, panourile termoizolante alese au trebuit să posede și proprietăți rigide.
Majoritatea panourilor structurale termoizolante (Structural Insulated Panels sau SIP) sunt compuse ca un sandwich cu pereți rigizi din OSB și miez de poliizocianurat (PIR). Însă, pentru a răspunde cerințelor “Petalei” Materiale, niciun element folosit în proiect nu poate conține substanțele incluse în lista interzisă a Living Building Challenge (Red List). Faptul că majoritatea materialelor termoizolante conțin formaldehide sau tratamente toxice adăugate pentru a întârzia aprinderea la foc a lemnului ne-a direcționat spre alegerea unui material care să nu aibă astfel de probleme.
Panourile termoizolante furnizate de Ozone Homes sunt de două feluri, în funcție de materialul din care sunt alcătuiți pereții lor. Miezul este același – PIR, având ca materie primă ulei din rapiță recoltată local – dar fețele sandwichurilor sunt din OSB ce nu conține substanțe de pe Red List, respectiv Oxid de Magneziu. Acest material este ignifug și în același timp rezistent la apă, ca si miezul sandwichului, ceea ce îl recomandă atât în folosirea ca termoizolație pentru soclu și zone umede, cât și ca tavan fals, rezistent la foc. Ca aspect, este similar ipsosului, și suportă tencuială, dar și șuruburi, astfel încât finisajul exterior al panoului poate lua forme variate. În plus, 65% din produsul finit este reciclabil, ceea ce îl transform într-un material cu adevărat verde.
Până în prezent, trei fațade au fost îmbrăcate deja cu panourile DIP. Șantierul EcoBiblioteca a fost redeschis săptămâna aceasta, iar printre primele lucrări întreprinse va fi placarea fațadei nordice cu panourile structural termoizolante și începerea montajului panourilor în interior, ca suport de pardoseală și tavan fals amplasat dedesubtul grinzilor.
Vom reveni în curând cu poze de pe șantier.
Arh. Luiza Hanc, RoGBC
Panouri fotovoltaice de la Etem – energie verde pentru clădirile viitorului
martie 2, 2012 la 4:00 pm | Postat in materiale si resurse sustenabile, Noutati din partea Membrilor | Scrie un comentariuEtichete: Constructii sustenabile, energie regenerabila, panouri fotovoltaice, surse de energie regenerabila
Compania Etem, membru RoGBC Silver, ne prezintă viziunea lor asupra sustenabilităţii, prin panourile fotovoltaice pe care le produc.
Avem acum posibilitatea de a produce energie, nu doar de a o consuma. Clădirile viitorului sunt deja posibile. Acestea vor fi capabile să producă energia pe care o consumă și chiar să creeze un surplus, astfel încât să devină centre de producție pentru energie. Companie inovatoare, Etem a pregătit soluția completă pentru ca viitorul să devină prezent: producem panouri fotovoltaice , sistemele de prindere pe acoperișuri sau suprafețe plane de teren, le integrăm în fațadele clădirilor sau chiar în sticlă. Totul pentru a respecta natura și pe noi. Tehnologia de prindere se bazează pe ventilația naturală a panourilor asigurând astfel o răcire în medie cu 10-14 grade ceea ce înseamnă o creștere a puterii generate de la 10 la 14%.
Soluțiile Etem oferă partenerilor profile pregăurite și preștanțate astfel încât montajul devine foarte ușor. Totodată sistemul patentat de prindere “One Turn Screw” asigură montajul rapid al structurii iar sistemul patentat “One Turn Screw Clamps” fixează panourile și profilele de susținere rapid pe structură.
Instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișuri se folosește de spațiile libere disponibile la acoperișurile plate. Pot fi adăugate module suplimentare la cel principal în orice moment. Sistemul are accesorii de fixare speciale antifurt precum și o fundație stabilă și grea din ciment asigurând stabilitatea structurii pe hidroizolația acoperișului.
Pentru montajul și instalarea panourilor pe suprafețe plane de teren se folosește sistemul de montare modular adică se împarte necesarul de panouri în module care conțin 1 sau 2 panouri fotovoltaice. Se pot adăuga ulterior alte module la cele deja existente.
Instalarea este rapidă și ușoară datorită sistemelor de prindere și profilelor pregăurite sau preformate iar sistemul conține și profile speciale antifurt.
Cel mai important este sistemul care permite integrarea modulelor fotovoltaice în fațadele clădirilor indiferent de metodologia folosită pentru fațade sau de complexitatea acoperișului unei clădiri de acest gen. Modulele fotovoltaice pot fi folosite chiar și pe deschideri: ferestre, ferestre proiectante sau cu deschidere paralela. Marea varietate de capace de mascare, posibilitatea de a alege structura arhitecturală , mărimea și culoarea sunt elemente foarte importante ale inovației și care oferă o mare libertate de soluții pentru toți cei implicați în proiect. Iar ca noutate există posibilitatea de a insera celule de silicon fotovoltaice în interiorul sticlei, ferestrele devenind astfel parte integrantă a unui sistem auto sustenabil care produce energia pe care o consuma și care poate deveni un furnizor de energie și nu un consumator!
Acum, că avem posibilităţi enorme de a utiliza surse de energie regenerabilă, durabile și
soluţii tehnice, doar o singură privire este suficientă pentru a înţelege potenţialul de schimbare al consumului irațional de energie.
Utilizarea inteligentă a resurselor naturale poate aduce beneficii imense. Dacă doar pentru o secundă se pierde din vedere acest lucru, calitatea vieții se poate schimba radical.Viitorul nu poate fi gândit fără energia verde. O viziune bună este tot ce ne trebuie.
Pentru mai multe detalii, intra aici.
Cursul “Crearea si Managementul Birourilor mai Verzi”
iulie 6, 2011 la 10:29 am | Postat in Evenimente, Training | Scrie un comentariuEtichete: Cladiri verzi, Constructii sustenabile, Dezvoltare durabila, Eficienta Energetica, Green Building, sustainable_development, Training
Pe 5 iulie RoGBC a organizat cursul “Crearea si Managementul Birourilor mai Verzi”, din cadrul platformei de certificare si training “Romania Green Building Professional”.
Cursul a inclus informatii esentiale despre diferite solutii pentru birouri sustenabile. Doamna Elena Tanase, Market Manager Steelcase Romania & Bulgaria, si doamna Mihaela Udriste, Senior Project Director Corporate Office Solutions, au discutat despre principii de eficienta energetica si design responsabil fata de mediu in procesul de proiectare si amenajare a unui birou.
Domnul Finbar Murphy, MEP Leader Arup, a sustinut o prezentare foarte interesanta despre idei, studii de caz si initiative care pot ajuta la crearea si managementul unui mediu de lucru sustenabil. Mai jos puteti observa sistemul unei pompe de caldura care ajuta la imbunatatirea performantei energetice a unei cladiri de birouri.
RoGBC a organizat un nou curs despre sistemul de certificare al cladirilor verzi – LEED
iunie 29, 2011 la 11:33 am | Postat in Evenimente | Scrie un comentariuEtichete: certificare, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, LEED, sustainable_development
Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi in parteneriat cu Triple Green Building Group a organizat pe 28 iunie cel de-al treilea curs de anul acesta despre sistemul international de certificare LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al cladirilor verzi, creat de catre U.S. Green Building Council.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul membrului nostru fondator Epstein Global, care a fost foarte amabil in a ne gazdui in sala lor de conferinte. Epstein este una dintre cele mai mari si cu experienta firme de arhitectura, design interior, inginerie si constructie din lume.
Doamna Vessela Valtcheva McGee, LEED AP, a tinut cursul despre LEED ‘BD+C 251: Understanding the Building Design + Construction LEED Rating Systems’. Obiectivele cursului au fost identificarea cerintelor minime pentru programul LEED BD+C, recunoasterea aspectelor unice si diferentelor dintre fiecare sistem de certificare LEED BD+C si planificarea considerentelor cheie si a cerintelor pentru procesul de certificare LEED. Acest curs le-a oferit participantilor cunostintele necesare pentru a putea parcurge examenul LEED Green Associate.
Participantii au facut parte din diverse domenii de activitate si companii: RoGBC, Epstein Global, Bluehouse Capital, Buildgreen Romania, arhitecti si evaluatori independenti.
Pregatiti-va aplicatiile pentru premiile Romania Green Building Council – proiectul si compania “verde” a anului!
aprilie 28, 2011 la 2:01 pm | Postat in Evenimente | Scrie un comentariuEtichete: arhitectura sustenabila, cladiri, Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, Dezvoltare durabila, Green Building, premii, proiecte, Proiecte de Cladiri Verzi, sustenabilitate
Romania Green Buidling Council in parteneriat cu Europa Property vor prezenta“Premiile Romania Green Building Council”. Acestea includ:
Proiectele si initiativele eligibile trebuie sa fi fost implementate si realizate pana la data de 31 Decembrie 2010. Membrii distinsi ai juriului de anul acesta:
Candidatii ce vor trece de prima etapa de jurizare vor fi invitati in calitate de oaspeti RoGBC sa participe in cadrul galei acordare a premiilor din domeniul cladirilor verzi “Europa Property’ South Eastern European Awards”. Evenimentul va avea loc in cadrul celei de-a VI-a Gale EuropaProperty SEE Real Estate ce va avea loc la Athenee Palace Hilton, pe data de 19 mai. Pentru mai multe informatii legate de oportunitatile de sponsorizare si participare, va rugam vizitati www.europaproperty.com Persoanele si companiile se pot nominaliza pe sine sau pot nominaliza alte persoane, insa nu trebuie sa fie neaparat membri RoGBC, dar trebuie sa sa fie de acord cu criteriile de aderare. Procesul de nominalizare include:
Va rugam urmariti instructiunile ce pot fi gasite in criteriile de inscriere pentru a inregistra formularul pana pe data de 10 mai, ora 6pm. |
Vesti optimiste pentru constructiile sustenabile – noutati de la negocierile din Cancun
decembrie 17, 2010 la 12:51 pm | Postat in Evenimente | Scrie un comentariuEtichete: Cladiri verzi, Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi, Constructii sustenabile, Copenhaga, Eficienta Energetica, Green Building Council, World GBC
Negocierile de la Cancun au ajuns la un rezultat; cat de bun este acest rezultat, vom vedea in perioada ce urmeaza. Un lucru este sigur – de acum incolo va fi mult mai bine decat ne asteptam. Sa vedem ce inseamna asta mai exact pentru industria constructiilor.
Am fost in Cancun, unde am reprezentat Consiliul Mondial pentru Cladiri Verzi (Wolrd Green Building Council) si intreaga noastra familie ce cuprinde organizatii afiliate din intreaga lume. Asa ca, in mod natural, sunt foarte optimista ca solutia va include industria constructiilor si sectorul imobiliar. Pana la urma, industria constructiilor are cel mai mare potential de reducere a emisiilor.
Din pacate, la conferinta nu au fost prezente toate sectoarele de afaceri pentru a intocmi o agenda consistenta ca cea a World GBC. Christina Figueres, Secretar General al UNFCCC, a afirmat in cadrul unei prezentari ca afacerile actioneaza ca un impediment in calea negocierilor, cu o distinctie clara intre asa numitii “castigatori” si “pierzatori”.
Ceea ce a vrut Christina Figueres sa spuna, este ca potentialii castigatori reprezinta sectoarele tehnologice sustenabile si care folosesc resurse regenerabile, iar pierzatorii sunt companiile din industria petroliera si producatoare de carbuni. Ea a sustinut ca cei din urma sunt de fapt mult mai organizati, mult mai bine finantati si au lucrat impreuna cu guvernele pentru a se dezvolta si a se pozitiona pe piata inaintea lansarii propriu-zise.
Acesta reprezinta un punct cheie de plecare: dupa negocierile de la COP atentia s-a indreptat din nou catre actiunile de reducere a emisiilor la nivel national si nu asupra tarilor non-Kyoto care au facut angajemente solemne asupra reducerii emisiilor. Acesta este un motiv in plus pentru care cei care planifica, construiesc, creeaza, detin si renoveaza cladiri sa aiba un cuvant important de spus si sa fie ascultati.
Cel mai bun sfat auzit de la Cancun, care s-ar potrivi pentru orice afacere, este:
1. Cunoaste-ti impactul. Intelege riscurile si oportunitatile si pozitioneaza-ti compania corespunzator.
2. Treci de linia de baza si fii flexibil pozitionarea la un anumit nivel in ceea ce priveste educarea afacerii tale si a clientilor tai.
3. Investeste in transformarea sectorului de activitate.
4. Impulsioneaza guvernulele sa stabileasca obiective mai inalte de reducere a emisiilor, oferindu-le suport si sustinere politica.
Toate acestea sunt foarte aproape de scopul organizatiilor de tip GBC si cred ca este foarte important ca GBC-urile si membrii nostri pot actiona corespunzator. Este un impuls spre a face ceva si a dovedi ca putem construi verde! Sectorul nostru va ajuta tarile lumii sa isi atinga obiectivele nationale.
Exista o multitudine de oportunitati din domeniul constructiilor si a formelor de energie, care doar asteapta sa fie accesate. Iar din moment ce printre beneficiile constructiilor verzi se numara si securitatea energiei, crearea de noi locuri de munca, sanatatea, productivitatea afacerilor si a comunitatii, dar si reducerea costurilor la utilizatorul final – de ce nu am vrea sa construim verde?
Evident ca nu este asa de simplu precum pare – intalnim numeroase bariere care difera de la natiune la natiune, dar am incredere in abilitatile noastre ca si industrie si ca si miscare a constructiilor verzi ca vom trece peste toate aceste obstacole.
Lordul Stern a descris la Cancun caracteristicile unei noi revolutii industriale – o societate fara carbon. Fiecare revolutie industriala a avut 2-3 decenii de inovatie si creativitate inaintea atingerii punctului maxim de crestere economica. Omenirea este in acest moment in acea faza cruciala si trebuie sa ne concentram asupra realizarii unor strategii de multiplicare a cazurilor de buna practica. Este o provocare imensa, dar si o oportunitate pe masura.
Jane Henley
CEO
World Green Building Council
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.





















